Centenarul Marii Uniri. Implicaţiile isterizării UDMR

• Tweet

Din punct de vedere ideatic, istoric, moral şi simbolic, Centenarul Marii Uniri (2018) ar trebui să reprezinte liantul coagulant în jurul căruia să ne adunăm cu toţii, români pentru români (şi împreună pentru România), indiferent de culorile politice, de etnia sau de statutul social al fiecăruia dintre noi. Punţile (şi răspântiile) par mai uşor de trecut în astfel de momente.

Totuşi, dincolo de celebrarea giganticei victorii consfinţite la Alba Iulia, într-o providenţială şi însorită zi de iarnă (care a căpătat aura unei icoane a demnităţii naţionale), 100 de ani de România ar trebui să reprezinte, totodată, şi un moment al adevărului gol-goluţ. Bunăoară, cu ce au contribuit politicienii postdecembrişti - fiindcă de la dictatura comunistă nimeni n-ar fi trebuit să aibă vreo aşteptare! - la „proiectul de ţară" ctitorit și lansat, în 1918, la Alba Iulia?

Din motive lesne de priceput, intuiesc că politicienii zilelor noastre - care nu suportă nici cea mai minoră comparaţie cu I.I.C. Brătianu, Tache Ionescu, Iuliu Maniu sau Ion Mihalache - n-au niciun interes să răspundă la o astfel de întrebare, deşi aplauzele furtunoase şi discursurile populiste (înfofolite în staniol ieftin) nu folosesc cu absolut nimic României de mâine. Dimpotrivă.

Deşi sunt ferm convinsă că mult aşteptatul Centenar al Marii Uniri nu va îngropa securea războiului între principalii actori ai politicii dâmboviţene (să nu fim naivi!), este o certitudine că viitoarele comemorări îi isterizează deja pe udemeriştii lui Kelemen Hunor, care nu s-au sfiit să profereze o serie de elucubraţii scandaloase. Aceasta în condiţiile în care - e o certitudine recunoscută la Bruxelles - etnicii maghiari din România se bucură de cele mai maximale drepturi acordate minorităţilor în spaţiul Uniunii Europene. De pildă, dacă domnul poet Kelemen Honor s-ar fi născut la Paris, el nu ar fi avut niciun context constituțional și legal pentru a solicita drepturi pentru minorități. La fel şi prietenii lui din UDMR. Cu toții ar fi fost doar cetățeni francezi. Ar fi fost prea puțin?!

În realitate, apropierea Centenarului - coroborată cu apropierea prezidenţialelor din 2009, când aspiranţii mioritici vor poza, invariabil, în patrioţii neamului! - toarnă gaz pe focul nemulţumirilor din UDMR, în condiţiile în care Uniunea a ratat la mustață o cooptare în arcul guvernamental, alături de PSD şi ALDE, iar falia ce o desparte de celelalte partide româneşti (în pofida apartenenţei la PPE!) se adânceşte de la o zi la alta. Inevitabil.

Principala consecinţă politică? Începând cu sesiunea din toamnă, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să gestioneze cu mare grijă atât disensiunile din PSD şi ALDE, cât şi toate voturile de care pot beneficia, deoarce scenariul alcătuirii (la nevoie) unei majorităţi parlamentare cu aportul UDMR are toate şansele să eşueze (mai lamentabil decât în cazul moţiunii de cenzură!).

P.S. În altă ordine de idei, vă îmbrăţişez de pe litoralul românesc! Dintotdeauna, România mi-a fost atât casă, cât şi cea mai îndrăgită destinaţie turistică!

Simona Man