Bicicleta după urechea Gabrielei Firea

• Tweet

Primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, a anunțat recent că va propune în Consiliul General suplimentarea celor 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei pentru achiziţia de biciclete, astfel încât să fie acoperită întreaga cerere. Se estimează că aproximativ 30.000 de bucureşteni care s-au înscris în programul "Biciclişti în Bucureşti".

Însă, programul, suspendat la două zile după lansare, privind cele 5.000 de vouchere acordate bucureştenilor de Primăria Generală, este doar un balon de săpun şi un exercițiu de imagine. Conceptul modern al susţinerii folosirii bicicletei în transportul urban a fost înţeles de Gabriala Vrânceanu Firea ca nuca-n perete. În Marea Britanie, inclusiv la Londra, funcţionează excelent sistemul „Bike to work". Engezul n-a stat la nicio coadă, n-a depus nicio cerere scrisă, de fapt n-a scris cu pixul pe nicio hârtie, şi mai mult, nici statul britanic, nici primăria londoneză nu mi-au dat niciun ban. Cu toatea acestea, englezul şi-a luat bicicletă cu 25% mai ieftin şi încă în 12 rate fără dobânda.

Cum așa? Foarte simplu. Britanicii au fost convinşi de autorităţi să folosească alt mijloc de transport decât autoturismul personal, cum ar fi bicicleta, ca să se fluidizeze traficul. Când e traficul cel mai aglomerat? La orele de vârf. Cine circulă pe străzi la orele de vârf? Angajaţii spre şi de la serviciu. Oupss! Deci, programul trebuie să fie pentru angajaţi, nu pentru toată lumea. Ca atare, bicicletă nu este o necesitate de bază, pe care statul să trebuiască să o subvenţioneze că un fel de ajutor social. Aceasta este prima diferenţă fundamentală dintre Londra şi Bucureşti: la Londra programul se adresează exclusiv celor angajaţi sau echivalenţi PFA, în vreme ce la Bucureşti s-a oferit practic pomană oricui. Din bani publici, desigur. Mai mult, în abordarea de la Bucureşti fix angajaţii sunt cei care nu vor ajunge la vouchere, pentru că cei care sunt angajaţi nu au timp să stea ore întregi la coadă pentru a depune o cerere, urmată probabil de alte ore petrecute la coadă pentru a ridică voucherul. Deci din start scopul programului nu este deloc atins.

A două diferenţa fundamentală este că la Londra statul nu dă niciun ban, întrucât bicicleta nu este nevoie fundamentală, deci nu se pune problema ca primăria să ducă grija ca fiecare locuitor din oraş să aibă bicicletă. Cine plăteşte totuşi bicicleta la achiziţie în Londra? Firma unde lucrează angajatul! Cum aşa? Pentru că şi firma beneficiază de o reducere de taxe dacă face asta. Mai mult, până când firma recuperează contravaloarea bicicletei din salariul angajatului, banii daţi de firmă pe bicicletă se deduc din impozitele datorate de această către stat, similar TVA-ului. Simplu, ca bună ziua! Practic, fiecare este încurajat astfel să îşi cumpere propria bicicletă dacă îşi permite, parţial din proprii bani, parţial din propriile impozite, nu din impozitele altora! Iar firma este la rândul ei încurajată să susţină angajaţii care îşi cumpără biciclete, pentru că practic nu o costă nimic. Nu în ultimul rând, pentru stat şi primarii suma mică pe care renunţă să o mai colecteze este astfel mult mai eficient cheltuită, pentru că achiziţia de biciclete produce un efect mai mare în fluidizarea traficului şi în scăderea poluării, decât dacă aceiaşi bani ar fi cheltuiţi pe lărgiri de străzi ori pe noi parcări Apoi şi starea de sănătare publică se îmbunătăţeşte, pentru că oricât ar fi de confortabil stresul din propria maşină, mult mai sănătoşi sunt 10-20 km pe zi pe bicicletă. Nu în ultimul rând, la achiziţia prin acest sistem, odată cu bicicleta este obligatorie şi achiziţionarea echipamentului de protecţie (cel puţin cască), deci implicit creşte şi siguranţă rutieră.

A treia diferenţa fundamentală între cele două sisteme este operarea cu hârtie în România în locul sistemelor electronice cum este în Marea Britanie.Mai mult, emițând vouchere în locul unui sistem de compensare cu impozite şi făcând aceste vouchere accesibile în număr limitat „primilor veniţi", inevitabil Primăria Capitalei a creat o piaţă neagră a voucherelor pentru biciclete. Foarte probabil mulţi dintre cei care au stat la coadă şi au luat câte un voucher de 500 de lei, nu pentru că le-ar trebui, ci pe principiul că „dacă-i gratis, eu de ce să nu iau?", le vor revinde ulterior către cei care chiar au de gând să-şi cumpere bicicletă, dar care nu au avut timp să stea la coadă. Şi cu siguranţă că site-urile de anunţuri se vor umple de vânzări de vouchere pentru bicicletă la preţuri de oricât între 100 şi 300 de lei. Practic, va apărea și o altă piaţă nefiscalizată, creată de chiar Primăria Bucureştiului. Dar, oare mai contează acest aspect? Prea puţin sau deloc. Important este că lumea a înţeles că Firea a dat bicliclete aproape gratuit, şi acest aspect este cel mai important! Restul e cancan dâmboviţean!

Ion Teleanu