Adio și n-am cuvinte, Burlene!
Postat la: 11.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Semne bune anul are, dacă ne raportăm la dubla victorie a Simonei Halep, de la Shenzhen. Dar aș gusta o satisfacție și mai mare dacă ar învinge și la Australian Open, care începe luni, la Melbourne. Nu-mi doresc asta doar pentru că ar fi premiera într-un Grand Slam, cât mai ales ca să le râdă în nas fraierilor de la "Adidas", care s-au zgârcit la tărâțe exact când le putea fi lumea mai dragă.
Și nu mă îndoiesc că Adi Dassler, fondatorul mărcii, s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla decizia harpagonilor săi urmași, ca să nu mai vorbesc și de fiul său, Horst Dassler, despre care se spune că a ținut să fie înmormântat cu ceasul de aur primit în dar de la... Ilie Năstase! Așa însă, o aplaud pe Simona Halep că a ales să joace, deocamdată, într-un echipament lipsit de sigla brandului Adidas, ceea ce îmi amintește de cazul celebrului Johan Cruyff, care a refuzat în ‘70 să evolueze la Cupa Mondială cu ghetele Adidas, lansând propria sa marcă, devenită astăzi una de lux, exclusivistă. Luați rememorarea asta și ca o trecere la fotbalul nostru, care dă deja în clocot la debutul anului alegerilor de la FRF! Sigur, am putea vorbi despre cum a mers Gigi cu Steaua în EuroCup și cum și-a tras mâniosul Alibec un mental coach, că poate-poate, cum sunt perfect de înţeles revolta lui Gică Hagi și decizia de a-l aduce pe Ianis înapoi, acasă, de la Fiorentina. Dar despre toate astea, ceva mai încolo, în săptămânile viitoare.
Acum însă, cred că alegerilor de la FRF, programate la 17 mai, li se cuvine prioritate absolută. Lui Răzvan Burleanu îi tremură nădragii, fiind conștient că se apropie de punctul terminus al păgubosului său mandat din fruntea federației, marcat de inadmisibila ratare a calificării noastre la Turneul final al Cupei Mondiale. Cu largul concurs al catastrofalului Christoph Daum, plătit regește pentru a bulibăși echipa națională, sictirind presa sportivă și persiflând tribunele, dar ridicându-l necontenit în slăvi pe binefăcătorul său Burleanu! Nu trebuie, aşadar, să ne mirăm că șeful federației - tămâie de fotbal, dar tupeist cât cuprinde - sare să-l apere pe Daum, mai ales acum, când se anunță ora socotelilor. În preziua Revelionului, Burleanu declara într-un interviu acordat Agerpres: "...Nu îmi reproșez numirea lui Christoph Daum ca selecționer, la fel cum nu consider că putem muta toată vina acestei calificări pierdute în direcția unui singur om..." Firește că nu, de vreme ce responsabilitatea necalificării aparține şi federației, în frunte cu președintele ei și cu restul haitei din spate!
Un întreg convoi de neaveniți, pe care Răzvan Bunrleanu i-a cules de te-miri-unde pentru a-i aduce la cârma fotbalului românesc, plătindu-i și răsplătindu-i cu aceeași larghețe cu care s-a premiat și pe el însuși! Iar când atacurile presei s-au întețit, a trecut la racolarea câtorva foști jucători de fotbal, cu care încearcă acum să-și acopere spatele, mereu mai descoperit după ce și rândurile vechilor săi susținători s-au rărit văzând cu ochii. Mai poate conta oare Burleanu pe cei care l-au scăpat de Gică Popescu în preziua alegerilor precedente, de cei care i l-au băgat pe gât pe Puiu Iordănescu în loc de, să spunem, Mircea Lucescu? Aleluia!
Tocmai de aceea, cum vă spuneam, pe finalul său de mandat, Răzvan Burleanu racolează de zor foști fotbaliști cu carte de vizită, lângă Belodedici apărând Vlădoiu, apoi Contra și Mutu, iar pe țeavă s-ar afla și Cristi Chivu. Să recunoaștem, sunt sclipiri de viclenie, dar acestora le e opusă deocamdată tăcerea ostilă a generației de aur, cu susținerea de la distanță a lui Ionuț Lupescu, cu refuzul categoric al lui Gică Popescu de a reveni în fotbal și cu sentința "E vremea schimbării!" rostită de Gică Hagi, cel care n-ar prelua o funcție administrativă decât după ce va împlini... 60 de ani! Ciprian Marica e nehotărât în continuare, Prunea a fost dat în judecată de Burleanu, Balaj tace, Pușcaș e o voce singulară, iar Sorin Răducanu anunță, hodoronc-tronc, că va candida cu promisiunea de a întoarce tot fotbalul românesc la... amatorism.
Față cu toate astea, numitul Burleanu ne râde tuturor în nas, declarând sus și tare, cu tupeu inimaginabil: "Dacă România s-ar fi calificat la Campionatul Mondial din 2018, acest an ar fi fost excelent pentru fotbalul românesc!" Dacă atât îl duce capul, nu mai pot să zic decât adio și n-am cuvinte, Burlene, lasă-ne, că ne-a ajuns!
Horia Alexandrescu
(Text preluat din Românila literară)
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu