Rovana Plumb a girat o gaură de peste 2.000.000.000 de euro la Casa Naţională de Pensii Publice
Postat la: 02.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Curtea de Conturi a Romaniei a descoperit nereguli în valoare de peste 2 miliarde de euro la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), sumă egală cu subvenţia pe care Casa a primit-o de la bugetul de stat anul trecut. Auditul a scos la lumină abateri contabile grave, dar şi prejudicii financiare care au constat, în principal, în acordarea unor plăţi nelegale în anul 2014 cand Ministerul Muncii era condus de catre Rovana Plumb.
În urma auditului financiar efectuat la Casa Naţională de Pensii Publice, Curtea de conturi a constatat abateri în valoare totală de 10 miliarde de lei, pentru perioada 2012 - 2014. Conform raportului depus în Parlament, două case teritoriale de pensii au făcut modificări contabile în valoare de 9 miliarde de lei fără documente justificative. Curtea a constatat nereguli în efectuarea unor plăţi. Casa a dat pensii anticipate în valoare de 10 milioane de lei unor persoane care realizau venituri şi din salarii.
De asemenea, au fost efectuate plăţi nejustificate reprezentând pensia de urmaş. Totodata, CNPP a plătit, în mod voluntar, aproape jumătate de milion de lei, unor persoane care încă se aflau în proces cu instituţia, fără a fi pronunţată o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Curtea de Conturi a mai constatat şi că instituţia a plătit pensii şi facilităţi precum transportul pe calea ferată, în valoare de 3 milioane de lei, unor persoane decedate. Conform raportului de audit, Casa Naţională de Pensii Publice raportează că are de încasat sume restante în valoare de 14 miliarde de lei, deşi în realitate trebuie să încaseze doar jumătate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Angajații Google cer anularea unui contract uriaș al companiei cu guvernul israelian. Protestatarii, scoși cu forța din birouri de polițiști
Zeci de angajați Google au participat la proteste în birourile companiei din New York și California. Gigantul IT are un contract de peste un miliard de dolari cu guvernul israelian, însă tot mai mulți angajați condamnă situația din Fâșia Gaza. A fost chemată și poliția pentru a-i scoate pe protestatari din birourile companiei marți, 16 aprilie.
-
Carnea artificială din plante este mai rea pentru sănătate decât consumul de carne adevărată STUDIU
Participanții la studiu care au consumat diete pe bază de plante nu au văzut beneficii pentru sănătate, scrie Daily Mail.
-
Fără să definească termenul "pandemie", OMS vrea să dețină o putere globală uriașă asupra tuturor statelor lumii
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă ca țările să semneze noi acorduri care le-ar conferi o autoritate totală în stabilirea politicii globale privind pandemiile. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă ca țările să semneze noi acorduri care le-ar conferi o autoritate totală în stabilirea politicii globale privind pandemiile. Dar nu au ajuns la un consens clar cu privire la ceea ce distinge pandemiile de epidemii sau de boli endemice.
-
Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români au o încredere oarbă-n UE. Trei sferturi din ei se vor duce la vot!
Alegerile europarlamentare din 9 iunie, din România, sunt comasate cu cele locale, iar asta ar putea aduce o mare surpriză în privința prezenței la vot. Rezultatele unui Eurobarometru al Parlamentului European arată faptul că 74% dintre români s-ar duce la vot. De asemenea, a scăzut drastic numărul celor care consideră apartenența la Uniunea Europeană ca fiind un lucru rău pentru România.
-
Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
Proiectul unei noi gări din China stârnește controverse deoarece clădirea seamănă cu un absorbant medical uriaș. Discuțiile au apărut pe rețelele sociale după ce autoritățile au publicat schița viitoarei clădiri. Acestea susțin că schița a imitat o floare de prun.
-
Scandal prvind libertatea individuală: Marea Britanie a aprobat cea mai dură lege antifumat luată vreodată în lume
Parlamentarii din Marea Britanie au aprobat marţi cu o majoritate covârşitoare legea care interzice tuturor celor născuţi după 2009 să mai cumpere ţigări. Este una dintre cele mai stricte măsuri antifumat luate vreodată în lume.
-
O româncă bolnava de cancer se luptă cu Elon Musk in instante. Fosta angajata a companiei Tesla: "Vreau să-mi reabilitez numele înainte de a muri!"
Cristina Bălan, o româncă, denunțător de integritate al Tesla, care s-a luptat cu Elon Musk și compania sa prin tribunale timp de un deceniu, a declarat pentru BBC News că încă mai așteaptă scuze publice de la controversatul miliardar.
-
Top 7 cei mai bine cotati jucatori englezi U21
In Romania tinerii nu sunt promovati corespunzator si de aceea FRF a decis sa impuna cluburilor sa foloseasca pe tot parcursul meciului cel putin un jucator U21. Se pare insa ca aceasta regula nu a adus mari rezultate pentru ca nu au iesit la iveala foarte multe talente.
-
Politica PSD de investiții publice masive, cheia creșterii economice și în 2024
România se numără printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar, arată datele publicate la 15 aprilie, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).Rezultatele confirmă astfel efectul pozitiv al investițiilor masive promovate de Guvernul PSD în economia românească.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
- 2.Eclipsa de soare din 8 aprilie 2024 este văzută ca un avertisment al lui Dumnezeu. Va arunca întunericul peste 7 orașe americane numite "Ninive" in Biblie
- 3.Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă
- 4.BlackRock: "Noi conducem America, nu Biden. Ne dorim ca războiul din Ucraina să nu se termine niciodată"
- 5.O misterioasă boală legată de Covid face ravagii în întreaga lume. Medicii nu știu cum să oprească acest val uriaș de infectări care baga oamenii la terapie intensivă
- 6.Ni se pregătește ceva crunt: Seful JP Morgan prezice o criză financiară majoră - miliardarii planetei scapa de actiuni. Lumea dominată de dolarul american se va sfârși în curând
- 7.Tot mai multe inadvertențe în atacul de la mall-ul moscovit Crocus
- 8.Misterul "Oamenilor în albastru" din atacurile de la mall-ul din Moscova. Noi date explozive despre posibila implicare a FSB în atacurile teroriste
- 9.Ești sclavul Sistemului - toate drepturile tale fiind cedate, fără ca tu să știi, către Sistem!
- 10.Depopularea ca plan: Un studiu al lui Bill Gates "prezice" o prăbușire bruscă și ireversibilă a populației globale DOCUMENTE
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu