Puţine firme se pot lăuda că au ţepuit PUMA. De ce România nu apare pe "harta PUMA"
Postat la: 05.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

JULVAS SPORT CENTER SRL Galaţi este o societate înfiinţată în anul 1996, deţinută integral şi administrată de Vasile GHEORGHE (47 de ani), care se ocupă de "comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate". Mai exact, vinde echipament sportiv achiziţionat de la alte firme, unele de talie mondială, prin intermediul unor magazine în spaţii închiriate.
Cifra de afaceri a firmei a crescut continuu în perioada 2005-2011 şi a explodat în 2012, când a sărit de două milioane lei. În următorii doi ani, vânzările au scăzut uşor, iar numărul de angajaţi a crescut, situaţie care a condus la înregistrarea de pierderi, chiar importante, de 387.069 lei în 2014. Deşi au scăzut puţin faţă de 2013, datoriile totale au depăşit cifra de afaceri la finalul anului 2014, ridicându-se la 2,30 milioane lei. Fiind o firmă care vinde "cu banul jos", JULVAS SPORT CENTER SRL are creanţe nesemnificative, iar stocurile (1.329.719 lei la 31 decembrie 2014) acoperă mai puţin de 60% din datorii. Ciudat este faptul că, la aceeaşi dată, societatea deţinea în casă şi conturi 417.056 lei, sumă care reprezintă vânzările pe mai mult de două luni, scriu cei de la supervizor.ro
Nici anul trecut nu a fost unul bun pentru distribuitorul gălăţean de echipament sportiv din moment ce s-a cerut în insolvenţă pe 17 decembrie 2015 (Dosar nr. 4936/121/2015). Pentru că Legea 85/2014 a ajuns bătaia de joc a administratorilor judiciari şi a judecătorilor, Tribunalul Galaţi a dat sentinţa după aproape o lună, deşi termenul maxim este de 10 zile de la depunerea cererii. În acest interval de timp, la dosar "s-a lipit" şi creditorul PUMA SPORTS ROMÂNIA SRL (CUI: 21082194), creditor reprezentat în instanţă de SCA "Deli & Asociaţii".
Cererea debitoarei a fost admisă de judecătorul sindic Sorina Mihaela LUCHIAN, documentaţia depusă la dosar arătând că JULVAS SPORT CENTER SRL "înregistrează faţă de creditori datorii mai vechi de 60 de zile în cuantum de 1.325.811,14 lei, superior valorii prag de 40.000 lei, fiind în stare de insolvenţă". Fără o logică evidentă, probabil pentru a se băga în seamă şi a justifica onorariul, casa de avocatură care reprezintă creditorul PUMA SPORTS ROMÂNIA SRL a atacat sentinţa cu apel.
Cu sau fără apelul respectiv (pentru care încă nu a fost stabilit un termen de judecată), procedura de insolvenţă merge mai departe, fiind coordonată de administratorul judiciar provizoriu MG EXPERT SPRL Galaţi (Lucian GIOSAN). Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 22 februarie 2016, iar prima Adunare a Creditorilor a fost convocată pe 16 martie 2016, ora 9:00, la sediul administratorului judiciar (Galaţi, str.Nicolae Bălcescu nr.26, bl.A3, ap.6).
În ceea ce priveşte celebra firmă de echipamente sportive, merită menţionat faptul că PUMA SPORTS ROMÂNIA SRL a raportat pierderi cumulate de 34.866.199 lei în perioada 2010-2014, pe fondul unei scăderi dramatice a cifrei de afaceri: 5,23 milioane lei în 2014, faţă de 32,32 milioane lei în 2010. În aceste condiţii, nu e de mirare că "harta PUMA" de pe site-ul oficial al companiei include 24 de ţări din Europa, dar nu şi România, mai scriu cei de la supervizor.ro
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
-
Zeci de utilizatori WhatsApp, inclusiv jurnaliști, spionați printr-un program al unei companii israeliene
Aproape 100 de jurnaliști și alți membri ai societății civile au fost spionați pe WhatsApp cu ajutorul unui program crea ...
-
Presiune uriașă în Scandalul Nordis: Au fost adusi la parchet si părinții lui Vladimir Ciorbă. E dezlegare la denunțuri
Laura Vicol, fosta pesedistă de top, și soțul ei, afaceristul Vladimir Ciorbă, sunt aduși la DIICOT, cu o cohortă jurnal ...
-
Depopulare: Femeile vaccinate anti-covid din Cehia au cu 66% mai puține șanse să nască STUDIU
Datele din Republica Cehă arată că femeile vaccinate cu covid au cu 66% mai puține șanse să nască în comparație cu femei ...
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar ac ...
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. A ...
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelect ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu