• Tweet

Peninsula Crimeea este cunoscută de peste 2.500 de ani, populația și administrația schimbându-se de-a lungul timpului. În nord s-au perindat cavalerii nomazi, cimerieni, sciți, goți, huni, barbari, cumani, mongoli din Hoarda de Aur, tătari din Hanatul Crimeei și cazaci, iar grecii antici, romanii, grecii bizantini, grecii crimeeni și turcii otomani au controlat sudul timp de secole fiecare. Au urmat la conducere rușii kieveni, venețienii și genovezii. Chiar o flotă moldoveană și o mică oaste a lui Ștefan cel Mare a descins în Crimeea, cea de-a doua soție a Prințului Creștinătății - Maria de Mangop - fiind o prințesă grecoaică din peninsulă.

Prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, semnat la 21 iulie 1774 de imperiile Rus și Otoman, Hanatul Crimeei și-a dobândit independența, în realitate devenind protectorat rusesc. Apoi, în urma Tratatului de la Iași semnat în ianuarie 1792, Ecaterina a II-a a Rusiei sau Ecaterina cea Mare a anexat Crimeea Imperiului Rus, întocmai precum Vladimir Putin în prezent. În timp, populația musulmană a fost decimată prin deportări și refugieri, peninsula ajungând să fie populată în special de ruși și ucrainieni.

După Revoluția Bolșevică, la 18 octombrie 1921, s-a înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a URSS. Iar în 1954, printr-o hotărâre a secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov - care încerca destalinizarea țării - a revenit Ucrainei, ca recompensă pentru modul eroic în care ucrainienii au luptat împotriva Germaniei naziste.

În iulie 1990, noul Parlament ucrainian a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei, iar șase luni mai târziu, în Crimeea a avut loc un referendum privind reabilitarea Republicii Sovietice Socialste Autonome Crimeea, ca vasală a Uniunii Sovietice. La sufragiu a participat 80% din populație, 93% dintre electori pronunțându-se în favoarea restabilirii republicii autonome. Puterea de la Kiev a ignorat voința poporului, Crimeea devenind parte a Ucrainei independente, în absența vreunei reacții din partea Moscovei, care avea propriile probleme.

După cum se știe, ca replică a urmărilor Euromaidanului din Ucraina, la referendumul din 16 martie 2014 crimeenii au optat pentru alipirea la Federația Rusă, după ce Putin trimisese un important contingent militar în peninsulă („omuleții verzi", îmbrăcați militar și echipați până-n dinți, dar fără a purta însemnele vreunei armate), pentru a-i apăra pe rușii de-acolo și pe cetățenii care doreau alipirea de Moscova. Majoritatea comunităților internaționale nu recunosc, deocamdată, noul statut al Crimeei.

Din punct de vedere geopolitic și strategico-militar, peninsula are o mare importanță la Marea Neagră. Populația se ridică la circa 2.000.000 de locuitori, 15% dintre aceștia fiind tătari și crimeeni, raportat la un procent de 77% dintre locuitori, care declară că limba lor nativă este rusa. Potrivit unui articol publicat de revista Forbes după referendumul din Crimeea, doar 15% din populație ar fi votat pentru alipirea de Rusia. Informația ar fi apărut pe site-ul Consiliului Societății Civile și Drepturilor Omului de la Kremlin, dar a fost eliminată la scurt timp după aceea. Astfel, la sufragiu ar fi participat doar 30% din locuitorii peninsulei, „sub supravegherea atentă a soldaților înarmați cu Kalașnicov", menționează Forbes. Și doar jumătate dintre aceștia ar fi votat alipirea de Federația Rusă. Aceeași sursă a mai precizat că Vladimir Putin ar fi folosit același truc și la referendumul din 11 mai 2014, în așa-numita Republică Populară Donețk.

Evenimentele din lunile aprilie și mai 2014 au dus la un război civil în toată regula în estul și sudul Ucrainei, insurgenții pro-ruși fiind sprijiniți militar și logistic de Moscova. În timp ce Parlamentul de la Kiev a recunoscut Crimeea ca teritoriu „temporar ocupat", ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a susținut că modelul statului centralizat a încetat să mai funcționeze în Ucraina: „Statul unitar a încetat să funcționeze în Ucraina: fundamentele sale au fost depășite de evoluțiile politice. Federalizarea ar reprezenta o modalitate prin care fiecare regiune se va simți în siguranță, în privința respectării drepturilor, tradițiilor și modului de viață al cetățenilor", a declarat acesta.

La 19 martie 2014, NATO a anunțat o consolidare a măsurilor de apărare aeriană, maritimă și terestră în țările membre din Europa de Est, statele baltice și Polonia, ca reacție la evoluția crizei din Ucraina. Tot la mijlocul lunii aprilie, liderul de la Kremlin a avertizat-o pe Angela Merkel că Ucraina „se află pe marginea unui război civil". Au urmat o serie de declarații șicanatoare la prima vedere, dar mai mult de fațadă, au considerat analiștii politici la vremea respectivă.
Dacă așa-zisa independență a Crimeei a fost obținută fără prea mari tulburări, din cauza intervenției rusești și stării de inerție a Occidentului, isurgenții pro-ruși și-au făcut socoteala că și în cazul estului și sudului Ucrainei lucrurile se vor petrece aidoma.

Numai că s-au înșelat, cum aveau să constate mai târziu, neluând în calcul o eventuală cospirație dintre Vladimir Putin și Angela Merkel. În care conspirație este de presupus că vor fi atrase Franța, Italia, Ungaria, poate și Austria. Ceea ce este posibil, dacă nu foarte probabil, să ducă la desființarea UE sau cel puțin la o ruptură insurmontabilă în cadrul comunității europene. Tot aici ar fi de adăugat că, după episodul Crimeea, cancelarul Angela Merkel a fost singurul lider occidental care a mai dat (chiar de două ori) mâna cu Vladimir Putin. O dată în Normandia, la celebrarea Marii Debarcări și a doua oară la Rio, cu prilejul finalei Cupei Mondiale la Fotbal. De asemenea, până la sfârșitul lunii iulie 2014, a purtat 30 de convorbiri telefonice cunoscute cu liderul de la Kremlin, față de una singură cu premierul britanic Cameron și niciuna cu Obama.

Conform publicației britanice „The Independent", Germania ar urma să recunoască independența Crimeei și anexarea ei de către Rusia, în schimbul unor concesii. Cei doi lideri de la Berlin și Moscova, la fel ca și opinia publică internațională, nu pot uita faptul că, în urmă cu 26 de ani, la data de 16 iulie, în stațiunea caucaziană Arkiz, fostul cancelar german Helmut Kohl și președintele rus Mihail Gorbaciov au semnat un tratat de recunoaștere de către sovietici a reunificării Germaniei, iar acum seviciul trebuie întors. De asemenea, la 23 august 2016 se împlinesc 77 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune între Germania nazistă și URSS, cunoscut sub numele Ribbentrop-Molotov, în condițiile în care americanii și englezii au blamat acea înțelegere. Ceea ce denotă cât se poate de elocvent că, de-a lungul timpului, Germania și Rusia și-au cunoscut și respectat reciproc interesele.

Potrivit aceluiași scenariu devoalat de publicația britanică, în schimbul recunoașterii alipirii Crimeei de Federația Rusă, Vladimir Putin ar urma să plătească Ucrainei un miliard de dolari, drept compensație pentru încetarea plăților sub formă de chirie pentru staționarea flotei rusești la Sevastopol, în Crimeea. Totodată, Moscova va continua distribuția gazelor către Ucraina, dar la un preț preferențial. Pe de altă parte, pe termen mediu sau lung, Rusia va accepta integrarea Ucrainei în UE, dar numai la schimb cu renunțarea la NATO.

Peste toate aceste posibile înțelegeri secrete s-a abătut tragedia MH17 din 17 iulie 2014, când - cel mai probabil - separatiștii pro-ruși au doborât cursa companiei Malaysia Airlines, cu armament primit cadou de la Moscova. Aproape 300 de civili și-au găsit sfârșitul, fără să știe ce i-a lovit, în apropierea orașului Saktiorsk din regiunea separatistă Donețk, la circa 50 de kilometri de granița cu Rusia. Să fi provocat insurgenții această atrocitate în mod deliberat, ori a fost vorba doar despre niște circumstanțe nefericite?

După unele păreri, care se bazează pe declarațiile serviciilor secrete ucrainiene, separatiștii pro-ruși ar fi intenționat să doboare o aeronavă civilă rusească Aeroflot, nu una străină, pentru a determina Moscova să invadeze Ucraina. Declarația aparține chiar șefului SBU, Valentin Nalivaicenko, fiind avansată la începutul lunii august 2014. Cursa respectivă, AFL-2974, pe ruta Moscova-Larnaka, trebuia să survoleze regiunea Donețk cu ruși aflați în vacanță, în momentul în care a fost doborât avionul companiei Malaysia Airlines. În replică, presa rusă a acreditat ideea că, dimpotrivă, Armata ucrainiană ar fi fost cea care a tras, vizând chiar aeronava prezidențială în care se afla Vladimir Putin ce se întorcea din America Latină. Aceste declarații au rămas în stadiul de pure speculații.

Dan Coste