Noua Ordine Mondială și conspirația MERKEL - PUTIN (II)

• Tweet

Cotidianul britanic „The Independent" a bulversat lumea internațională, la sfârșitul lunii iulie 2014, prin dezvăluirea unei înțelegeri secrete între cancelarul german Angela Merkel și liderul incontestabil de la Kremlin, Vladimir Putin. Potrivit căreia, cei doi ar intenționa să formeze un sinistru tandem, care să conducă pe viitor destinele Europei, plecând de la rezolvarea amiabilă a conflictului ucrainian.

Din care conflict, atât Germania cât și Rusia să aibă de câștigat, atât ucrainienii pro-europeni cât și insurgenții pro-ruși urmând să fie sacrificați. De asemenea, atragerea unor aliați de partea acestei conspirații n-ar fi deloc exclusă, cei mai importanți fiind francezii, italienii, ungurii, poate și austriecii, cărora se pot adăuga unele state foste comuniste, în funcție de interese. Cum era și de așteptat, Guvernul german a negat vehement existența unor astfel de negocieri, Moscova mulțumindu-se să tacă. Înainte de-a trece mai departe, să vedem cui apartine cotidianul britanic.

Oligarhul rus Alexander Lebedev a cumpărat „The Independent" în 2010, precum și „The Independent on Sunday" și „Evening Standard". Fost spion al Comitetului Securității Statului - KGB (locotenent-colonel), atașat comercial al Ambasadei URSS la Londra, ulterior deputat în Duma de Stat, acesta s-a dovedit un critic acerb al Kremlinului în ultima perioadă, în ciuda faptului că a fost coleg cu Vladimir Putin în odiosul serviciu secret rusesc. Considerat copilul de suflet al fostului președinte Mihail Gorbaciov, cu care deține ziarul moscovit „Novaia Gazeta", Lebedev este și un acționar semnificativ al companiilor rusești Aeroflot, Gazprom și Sberbank. În pofida criticilor aduse Moscovei, mulți analiști consideră că acestea ar fi doar de fațadă, în realitate oligarhul făcând din umbră jocurile Moscovei.

Scenariul conspirației sună cam așa: Germania ar urma să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia, din 18 martie 2014, la schimb cu recunoașterea celorlalte granițe ucrainiene și furnizarea în continuare a gazelor naturale către Vest. Drept compensație, Ucraina ar urma să primească din partea Rusiei un miliard de dolari drept despăgubiri pentru contractul de închiriere a bazei navale de la Sevastopol, din Crimeea, pe care Kievul l-a pierdut odată cu peninsula. De asemenea, Rusia ar urma să nu-i mai sprijine militar pe rebelilor pro-ruși, în schimbul acordării de către Ucraina a unei largi autonomii acestei regiuni estice a țării. Mai departe, în schimbul renunțării ucrainienilor la ideea de-a face parte din NATO, Kremlinul va acorda Kievului un acord pe termen lung și la prețuri preferențiale cu Gazprom, pentru asigurarea dezvoltării economice a țării. Totodată, Moscova se va angaja să nu încerce zădărnicirea noilor relații comerciale dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

În paranteză fie spus, ca o probabilitate, în cazul în care Germania ar face aceste concesii, n-ar fi exclus să i se alăture cel puțin Franța și Italia, în prima fază, state care au multe relații economice cu Rusia. Pentru a pune în aplicare această înțelegere de taină, Angela Merkel a acționat și mai acționează drept mediator între Vladimir Putin și președintele ucrainian Petro Poroșenco. Sau măcar a încercat, până ca Germania să fie copleșită de scandalul refugiaților, cu teroriști cu tot.

Ucraina, care deocamdată nu este nici membră UE, nici aliat NATO, comite o eroare majoră bazându-se orbește pe aceste două instituții. Președintele Petro Porșenko, patriot, a declarat în prima zi a lunii august 2014: „Peninsula Crimeea nu se va vinde și responsabilitatea pentru ea nu poate fi măsurată în bani. Este imposibil ca Ucraina să primească niște bani pentru a renunța la Crimeea. Pământul ucrainian și Ucraina nu sunt de vânzare. Punct". Poate că are dreptate și peninsula nu se va vinde. Va rămâne luată cu japca, Moscova continuând să țină mobilizați la Sevastopol zeci de mii de soldați (în 2008 avea 10.000). Deoarece interesul militar major al Rusiei la Marea Neagră și ieșirea sigură la Marea Mediterană nu mai contituie un secret pentru nimeni. Iar germanilor puțin le pasă de acest lucru, spre deosebire de americani, care ar face orice ca rușii să nu poată naviga la discreție pe cele două mări.

Același cotidian britanic, deținut de oligarhul rus împreună cu fiul său Evgheni, mai consideră că planurile enunțate anterior au fost zădărnicite de doborârea din prostie a zborului MH 17. Din prostie ori premeditat, după cum consideră alții. Ceea ce reclamă ca, mai întâi, să se elucideze cauzele catastrofei și abia apoi să se revină la problema Crimeei. Deocamdată, planurile germano-ruse de pace și bună colaborare au fost doar suspendate. Iar după alte păreri, investigarea cauzelor catastrofei se va transforma până la urmă într-o negociere între părțile implicate.

Dacă până la catastrofa MH17, cancelarul german Angela Mekel și premierul britanic David Cameron se pronunțau ferm împotriva impunerii unor sancțiuni economice dure împotriva Rusiei, ulterior lucrurile s-au schimbat. Merkel a cedat, admițând unele sanțiuni și suspendând un contract militar cu Rusia, la presiunea unor parteneri din UE și a SUA. La fel, puțin mai devreme, a procedat și premierul Cameron, după ce a fost tras de urechi de Marele licurici de la Casa Albă.

Interesant este că respectivele sacțiuni impuse Moscovei afectează în bună măsură și UE. Mai mult, este extrem de ciudat faptul că, atunci când i-au pedepsit pe ruși, liderii UE n-au luat în calcul că și Kremlinul poate impune sancțiuni Uniunii. Dacă nu la fel de drastice, pe-aproape. Conjunctură în care și Germania și Rusia știu că, dacă lor le va merge mai rău, Statelor Unite și Marii Britanii le va merge mai bine.

Europenii au mizat pe faptul că Putin nu va sista exportul de gaze naturale și petrol către Europa, fiindcă altminteri n-ar avea ce face cu ele. Dar în inteligența lor n-au luat în calcul China, care și-a dublat deja importurile din Rusia la aceste capitole, obținând prețuri mult mai mici decât cele uzuale, în circumstanțele respective. Mai mult, tranzacțiile se efectuează dacă nu în sistemul barter, cel puțin în ruble rusești și yeni chinezești. Ceea ce a administrat și administrează în continuare o importantă lovitură dolarului american, ca monedă internațională de tranzacționare.

Dan Coste

(va urma)