• Tweet

În plan politic este un lucru știut de ceva vreme și de necontestat: ne paște o Nouă Ordine Mondială. Care ordine, cel mai probabil, se va face simțită mai întâi în Europa și ceea ce numim Occident, concept asupra căruia vom insista mai încolo. Cum de mai bine de douăzeci de ani, între marile puteri ale lumii, domnește o stare tensionată și rău-prevestitoare - dinaintea furtunii -, acest moment nu mai poate întârzia mult.

Nu, nu acredităm ideea că ar urma să aibă loc un Al Treilea Război Mondial. Niciunul militar, niciunul rece. Următoarea confruntare, ori va fi una fierbinte din punct de vedere economic, de bună seamă, ori nu va fi deloc. Ultimă variantă care, în opinia noastră - date fiind circumstanțele actuale -, este exclusă cu desăvârșire. Adică, să nu fie deloc. În atare situație, marile puteri își fac socoteala cum să iasă cât mai câștigate din această poveste, fiindcă ele nu-și pun problema - și pe bună dreptate - că nu se vor afla la masa bogaților.

Pe de altă parte, țările emergente, foste captive în blocul comunist, mai puțin dezvoltate economic, încearcă să se opună eventualității de-a fi din nou defavorizate, fiind considerate state de mâna a doua. Ele își caută protectori, cu ajutorul cărora își imaginează că vor putea supraviețui. Iar în jurul acestor frământări convulsive se fac tot felul de speculații, înțelegeri secrete - adesea date în vileag, apoi infirmate -, planuri, strategii pe termen scurt și mediu, ruperi de înțelegeri consacrate și punerea altora la cale, încălcări ale tratatelor trecute, amenințări, intimidări, alianțe tacite, accidente mai mult sau mai puțin intenționate, chiar și agresiuni teritoriale, iar lista unor asemenea mașinațiuni pare a continua la nesfârșit.

Dacă până în anul 1991, datorită NATO și Tratatului de la Varșovia, exista un oarecare echilibru al forțelor potrivnice din Est și din Vest, după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice lucrurile s-au schimbat radical. Iar interesele economice s-au întrepătruns, de la Est la Vest și retur, reclamând o Nouă Ordine Mondială de neevitat, din păcate sau din fericire, depinde din care parte sunt privite lucrurile. În care ordine mondială, piețele de desfacere, resursele naturale și finanțele vor evolua în rolurile pricipale.

România nu va avea de pierdut la fel de mult ca țările aflate în situații similare, dacă va știi să jongleze din glezne între Rusia și Occident. Dar nici bine nu-i va fi în cadrul unei Noi Ordini, așa cum nu-i este nici acum. Ca atare, „bucuroși le-om duce toate" și bine ar fi să ne vedem de „sărăcia și nevoile și neamul" ce ne-au fost date, lăsându-i pe ceilalți să se ocupe de conspirațiile lor. Că și de ne-am amesteca, la fel de rău ne va fi, precum dacă nu ne-am amesteca defel. Ne-o demonstrează istoria. Iar cum stăm noi la ora actuală din punct de vedere politic, se poate rezuma cam așa:

1. În relația cu SUA și aliații săi tradiționali (Marea Britanie, cu tot cu Commonwealth-ul), lucrurile sunt clare. I-am așteptat pe americani 45 de ani, iar când aceștia au venit, au adus cu ei armament, ca să-l irite pe țarul de la Moscova. Și pe pariu că nu vor pleca prea curând, înainte de a „suge sângele poporului" (vezi afacerea Bechtel!).
2. Vizavi de „prietenul de la Răsărit", lucrurile stau așa cum au stat dintotdeauna: prost. Și de-aici încolo nu mai e nimic de adăugat...
3. Pe vectorul UE, ne-am convins cu toții că suntem considerați europeni de mâna a doua, statut pe care frații noștri mai mari din comunitate n-au niciun interes să ni-l amelioreze. Cum ar fi ca Olanda, spre exemplu, să accepte intrarea noastră în Schengen, Constanța surclasând Rotterdam și devenind principalul port al Europei pe relația Răsărit? Ori ca nemții și austriecii să ne dea voie, în bună tradiție românească, să ne reabilităm siderurgia și să facem șină de cale ferată și traverse mai bune și mai ieftine decât ei?
4. Vecinii - mai puțin sârbii - ne invidiază, pe de-o parte, iar pe de alta sunt cu ochii pe teritorii pe care le-ar putea înhăța, la o adică. Bulgarii vor Dobrogea și ceva din sudul țării, ucrainienii - treaba lor, că acum au propriile probleme și n-ar fi frumos să-i blamăm, iar ungurii Ardealul și ce s-o mai putea.

Față cu această „reacțiune", ce-ar fi de făcut? E greu de spus, deoarece nu poți comite nici cea mai mică mișcare în front, până nu iei seama la ce fac cei puternici. La momentul actual, cea mai inteligentă mișcare constă în analizarea tuturor opțiunilor, în funcție de evenimente, fără a te încrede în absolut nimeni. Nici măcar în sârbi sau poloni, cu care ne-am înțeles destul de bine în ultimele sute de ani. În ceea ce privește o posibilă înțelegere de taină între Angela Merkel și Vladimir Putin (gen Pactul Ribbentrop - Molotov), vom dezbate în episoadele viitoare.

Deci, luminații noștri politicieni trebuie să înțeleagă că ne aflăm în fața unui Bellum omnium contra omnes (Thomas Hobbes, 1588 - 1679, Războiul tuturor împotriva tuturor), din care nu vom ieși neșifonați. Măcar de-am putea diminua pagubele... De aceea este de preferat să pricepem cât mai bine ce se petrece în jurul nostru, decriptând și anticipând strategiile celorlalți, ca să ne putem proteja la nevoie.

România trebuie să studieze cu mare atenție ce se petrece în Europa, ca să înțeleagă măcar acum, dacă n-a făcut-o în trecut, cu ce se confruntă. Care sunt interesele celorlalți raportat la spațiul nostru carpato-danubiano-pontic. Ce avem de pierdut ori de câștigat într-o situație sau alta. În sprijinul principiilor expuse până aici venim cu serialul de față, ca politicienii și factorii de decizie din această țară, dar și omul de rând, să înțeleagă - iar dacă nu, cel puțin să ia în considerare - pericolele la care ne expunem, aderând la o tabără sau alta în necunoștință de cauză sau ignorând realitățile lumii în care trăim.

Dan Coste

(va urma)