Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Marius Mihaita e cel mai bogat funcţionar public din România. El face mega-combinatii imobiliare de sute de milioane de euro si se bucura de protectie Anti-DNA

Postat la: 29.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Marius Mihăiţă este secretarul Primăriei Sectorului 3 de 20 de ani, timp în care a devenit cel mai bogat funcţionar public din România. Nu din salariu, evident, ci din nenumărate combinaţii cu retrocedări, de care a beneficiat prin intermediul surorii sale, Niculina Tatarici, şi al soţului ei, Nicu. Din această afacere-mamut nu lipseşte celebrul Gheorghe Stelian, zis "Stelu ANRP", cu care Mihăiţă împarte acelaşi acoperiş, dar nici Petrică Băjenaru, un personaj mai puţin cunoscut, dar cu foarte mare greutate în domeniul retrocedărilor.

Asa isi incepe investigatia Cancan.ro, care readuce in prim plan situatia financiara a lui Marius Mihaita, cel care a mai fost in atentia presei din România dupa o alta ancheta celebra a RISE PROJECT, care a izbutit sa reconstituiasca si caracatita de firme in care acesta ese implicat. De Mihaita s-a ocupat la un moment dat si ZIUANEWS, cu o serie de articole. A mai fost si in atentia ziarului Adevarul, dar se pare ca indiferent de dezvaluiri acesta are o protectie suspecta. Cei de la Cancan.ro au izbutit un material excelent de paparazzi, urmarindu-l la intalniri si cumparatuti pe Marius Mihaita, cu o avere de invidiat, desi in declaratia de avere acesta declara o masina veche si cateva bunuri comune cu sotia. Acesta este in fapt milionar in euro.

Să spunem, deocamdată, doar că maşinile lui Băjenaru se găsesc aproape permanent în faţa casei Mariei Cocoru, misterioasa octogenară care a jucat un rol-cheie în retrocedări de sute de milioane de euro. Cancan.ro prezintă imagini în premieră cu intermediarii de care se foloseşte Marius Mihăiţă, dar şi detalii exclusive despre combinaţiile ameţitoare prin care o întreagă reţea a obţinut averi fabuloase. Reţeta îmbogăţirii lui Marius Mihăiţă este relativ simplă. Ca secretar al Primăriei, are acces la toate dosarele de restituire, se foloseşte de informaţiile găsite în ele şi îşi trimite sora să răscumpere drepturile litigioase de la adevăraţii proprietari. De regulă, sunt vizate persoane vârstnice, care îşi luaseră orice gând de la restiuirea proprietăţilor şi care, pentru o sumă, de multe ori modică, renunţă la dreptul lor. Să nu uităm nici că Mihăiţă a fost cel mai bun prieten al lui "Stelu ANRP", cu care locuieşte sub acelaşi acoperiş, casele lor fiind, practic lipite.

La rândul lui, Petrică Băjenaru ar fi fost implicat în tranzacţia Park Lake, din care ar fi obţinut 65 de milioane de euro. Şi asta nu e de mirare din moment ce ar deţine 13 hectare din Parcul Titan. În plus, Băjenaru ar fi obţinut şi terenul pe care se află Şcoala Ilioara, pe care ar vrea 25 de milioane de euro. Băjenaru a deţinut, alături de Mihăiţă, prin sora acestuia, Niculina Tatarici, 25 de terenuri din Floreasca. Petrică Băjenaru (80%) şi Marius Mihăiţă (20%) sunt asociaţi în megaretrocedarea moşiei Cioplea-Dudeşti, semnată de Adriean Videanu, reprezentând 420 de hectare din Sectorul 3. Drepturile au fost cumpărate de Băjenaru prin Mihăiţă, la acea vreme şeful Comisiei privind Legea 18, din Sector 3, de la descendenţii familiei Romalo. Băjenaru i-a dat surorii lui Mihaită şi soţului ei, Niculina şi Nicu Tatarici, câteva terenuri prin intermediul celebrei Maria Cocoru, nimeni alta decât... mătuşa lui de la Vidra!

Dimensiunile reale ale averii secretarului de la Primăria Sectorului 3, care în acte deţine doar o Skoda, sunt uluitoare. De fapt, ar avea nu mai puţin de şapte maşini (printre care un Mercedes G Class, un BMW X5, un Jaguar XK, un BMW seria 5 - 540 M), tablouri în valoare de cinci milioane de euro, ceasuri de un milion de euro, dar şi blocul de pe Strada Doamna Chiajna, în care îşi are birourile pentru firmele sale. De remarcat că unul dintre superbolizii lui Mihăiţă, Mercedesul G Class 350, ale cărui litere de la numărul de înmatriculare sunt BXH, a fost cumpărat, recent, de la un dealer, cu 121.000 de euro, având zero kilometri. Deocamdată, însă, Marius Mihăiţă se afişează doar cu un X5, în valoare de 100.000 de euro, căruia i-a pus plăcuţe de înmatriculare cu literele SKR, de la secretar, în timp ce soţia lui se plimbă cu un BMW seria 5, de 75.000 de euro, mai sciu cei de la Cancan.ro

Pe lângă cheltuielile sale extravagante la magazine de lux, Mihăiţă s-a mai remarcat şi prin faptul că are în permanenţă la el 10.000 de lei cash, ca un adevărat frate de milionar, aşa cum se observă. În plus, Marius Mihăiţă deţine Piaţa Râmnicu Sărat, împreună cu Sorin Nedea, unul dintre directorii lui Petrică Băjenaru. Au revendicat-o după acelaşi model (fiind proprietatea moştenitorilor Romalo-Grueff) şi o exploatează în prezent. Mai mult, Marius Mihăiţă a mai cumpărat la licitaţie, cu 717.000 de euro, de la Primăria Sectorului 3 al cărei secretar general era, un teren aflat pe Strada Liviu Rebreanu, colţ cu Bulevardul 1 Decembrie, care ar valora, de fapt, două milioane de euro. El ar mai deţine câteva case în Sectorul 3, dar şi un alt bloc pe Strada Căuzaşi.

Într-una dintre firmele administrate de mama lui Marius Mihăiţă, acţionar unic este chiar nepoata lui, Mihaela Irene Ghimeş, cu care este, de altfel, şi coleg în Primărie. Deşi este un simplu consilier, ea deţine, potrivit declaraţiei de avere din 2017, un teren de 150 de metri pătraţi în Bucureşti, două terenuri de 100 şi 500 de metri pătraţi în Ciorogârla, respectiv Bragadiru, precum şi 150 de hectare de teren în Teleorman. Ghimeş mai are şi două spaţii comerciale în Bucureşti, de 184 şi 70 de metri pătraţi, precum şi nu mai puţin de cinci maşini: o Toyota Land Cruiser din 2005, un Mitsubishi Outlander şi un Hyundai Santa Fe, din 2008, precum şi un BMW seria 5 din 2016. Interesant este şi că, în declaraţia de avere a consilierei, se mai aflau un BMW 53 S din 2015, un Porsche Cayenne din 2012 şi un Jaguar din 2008. Mihaela Irene Ghimeş este fiica sorei lui Mihăiţă, de dinainte de a se mărita cu actualul soţ, Nicu Tatarici.

FOTO si VIDEO - AICI!

Alte amanunte, imagini foto si Video scandaloase puteti citi si viziona AICI

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE