Iată care sunt controversatele normele de aplicare a Programului-pilot privind alimentația elevilor
Postat la: 28.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 72/2016 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat au fost aprobate printr-o hotărâre de guvern adoptată astăzi. Obiectivul acestui program este de a stimula accesul copiilor la educație, respectiv prezența elevilor și preșcolarilor la școală sau la grădiniță.
Adoptarea actului normativ face parte din măsurile de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune şi de abandon şcolar care grevează populația şcolară din medii dezavantajate geografic, economic sau social, contribuind în final la realizarea obiectivului major al Ministerului Educaţiei Naționale şi anume asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate a tuturor copiilor şi tinerilor din România. Hotărârea cuprinde prevederi referitoare la definirea suportului alimentar, precum şi a principiilor ce trebuie respectate în prepararea acestuia, prin detalierea tipurilor de suport alimentar posibil. Dreptul de a primi zilnic suportul alimentar, pe perioada cursurilor, conform structurii anului scolar, îl au numai elevii prezenți la cursuri. Suportul alimentar nu se va acorda pe perioada vacanţelor sau a altor zile declarate prin lege ca zile nelucrătoare.
Mai exact, suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pentru fiecare elev/preșcolar, prin raportare la infrastructura necesară servirii mesei în unitatea școlară, astfel: masă caldă, preparată în regim propriu, pentru unitățile de învăţământ în care există cantină cu avize de funcţionare şi spaţiu adecvat de servire a mesei; masă caldă, în regim catering, pentru unitățile de învăţământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, dar în care există un spaţiu de servire a mesei sau un alt spaţiu amenajabil în acest scop; pachet alimentar, pentru unitățile de învăţământ în care nu există nici cantină şi nici spaţiu amenajabil în scopul servicii mesei.
Pentru masa caldă preparată în regim propriu, unitatea şcolară va afişa la loc vizibil lista-meniu care va conține denumirea produsului, ingredientele componente, precum şi substanțele care provoacă alergii sau intoleranțe. În plus, pentru produsele distribuite de unitățile de alimentație publică va fi indicată şi data producerii. Pachetul alimentar va conține produse de panificație, produse din carne şi/sau brânzeturi/derivate din lapte, legume, la care se adaugă un fruct. Data-limită de consum a produselor distribuite către unităţile şcolare în regim de catering va fi în ziua producerii, pentru masă caldă, respectiv de 24 de ore pentru sandviciuri.
Totodată, documentul menționează situațiile în care, într-o unitate de învăţământ, se aplică unul sau altul dintre tipurile respective de suport alimentar sau a situaţiilor în care în aceeași unitate de învăţământ se utilizează mai multe variante, în funcție de specificul dat de structura ciclurilor de învăţământ, de dispunerea geografică, de programul şcolar al elevilor sau de alți factori. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.
Programul de servire a mesei şi timpul alocat acestei activități vor fi stabilite de către conducerea unității de învăţământ, în funcție de numărul de elevi, de orarul școlii şi de particularitățile fiecărei unităţi de învăţământ. De asemenea, actul normativ detaliază specificațiile tehnice pentru procedurile de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de furnizare/servicii, precum: evidenţa cantităților solicitate, distribuite şi consumate, calitatea produselor, siguranţă şi perisabilitate microbiologică, condiții pentru transport și distribuție, metode de testate şi control, ambalare, etichetare, marcare.
Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Pentru respectarea principiilor de hrană sănătoasă, produsele alimentare vor fi livrate, zilnic, din unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinare către unitățile şcolare, numai cu mijloace auto speciale, autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, ambalate şi etichetate conform prevederilor legale în vigoare, şi vor fi depozitate în condiții de siguranţă alimentară. Unitățile de învățământ răspund, în mod direct, de asigurarea condițiilor de primire, recepție şi distribuție a produselor alimentare, prin nominalizarea persoanelor responsabile în acest sens, precum şi de confirmarea documentelor ce stau la baza plații acestora.
Hotărârea stabilește și o serie de principii care trebuie respectate în vederea asigurării unei alimentații sănătoase pentru copii. Între altele, produsele nu vor conține aditivi alimentari, conservanți sau orice alt tip de potențiatori de arome și gust. Unitățile de învățământ în care se desfășoară programul au obligativitatea de a păstra 48 ore probe din alimentele servite copiilor, conform legislației în vigoare. Plata produselor şi a serviciilor contractate se efectuează, la solicitarea furnizorilor, pe baza documentelor de recepție calitativă şi cantitativă, întocmite de unitățile de învăţământ şi aprobate de primarii comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz. Sumele aferente derulării programului-pilot se suportă din bugetele locale ale unităților sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Pentru implementarea programului, se alocă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale.
Coordonarea programului-pilot va fi asigurată la nivel județean sau la nivelul municipiului Bucureşti de către inspectorul şcolar care elaborează şi transmite rapoarte trimestriale, respectiv raportul final privind implementarea programului-pilot, către Ministerul Educaţiei Naționale. De asemenea, MEN este responsabil de implementarea programului-pilot. La închiderea programului-pilot, respectiv la finalul anului şcolar 2016-2017, în urma analizei MEN, realizată pe baza datelor colectate lunar şi a rezultatelor obținute pe parcursul derulării proiectului-pilot, executivul va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv a modalității de implementare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Apar legăturile cu Rusia: Desființarea Comisiei Europene și alte propuneri către cel mai influent think-tank al administrației Trump - The Heritage Foundation
Cel mai influent grup de reflecție al administrației Trump, The Heritage Foundation, primește propuneri din partea forțe ...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu