Gruia Stoica a preluat controlul Ministerului Tranporturilor şi al companiilor CFR
Postat la: 24.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
Imediat dupa ce directorul general al CFR SA, Dan Mircea Costescu a fost numit ministru al Transporturilor de catre Dacian Ciolos, la usa acestuia a aparut un personaj controversat de numele caruia se leaga o multime de inginerii si aranajamente finciare si patrimoniale ale caii ferate. Este vorba de fostul director la CFR Calatori din „era" Miron Mitrea si al CFR Marfa din „epocile" Sova si Rus- George Buruiana.
Nu stim daca ministrul Costescu a fost sau de acord, dar Buruiana a dat sfoara in minister ca el este consilierul ministrului Transporturilor pentru probleme de cale ferata, si ca atare, de azi inaninte tot ce misca pe CFR nu se face fara acordul sau. Ca drept dovada, saptamana trecuta, el a amanat sedinta Consiliului de Administratie de la CFR Marfa unde trebuia sa se aleaga noul director general pentru ca George Buruiana vrea sa-l impuna pe Dragos Floroiu, sef de departament la Autoritatea de Siguranta Feroviara Romana- condusa Mihaela Carabineanu, protejata lui Gruia Stoica, din cadrul Autoritatea Feroviara Romana (AFER).
Trebuie precizat ca Dragos Floroiu a lucrat pana sa ajunga la AFER la compania privata Servtrans Invest unde George Buruiana a fost director si actionar pana sa aterizeze la CFR Marfa. Intre timp, Buruiana a simtit ca poate impusca mai multi iepuri, si, ca atare, a amanat CA de la CFR Marfa ca sa „teasa" mai multe aranjamente pentru compania Servtrans Invest preluata intre timp de controversatul afacerist galatean Gruia Stoica, dar si firma acestuia Grup Feroviar Roman (GFR) .
Scenariu peste capul ministrului Costescu
Astfel, observand ca ALDE isi retrage secretarii de stat, inclusiv pe Maria Magdalena Grigore care raspunde de CFR la Ministerul Transporturilor, George Buruiana a inceput sa traga sforile impreuna cu Gruia Stoica ca Dragos Florescu sa ajunga secretar de stat in locul Magdalenei Grigore. Insa, regia lui Buruiana merge mai departe si el se vede director general al CFR SA in locul lui Costescu, iar locul de la CFR Marfa sa fie ocupat de cumatrul sau- George Micu, protejatul Ancai Boagiu care a devalizat in anii trecuti atat CFR SA cat si CFR Marfa. Mai trebuie tinut cont de faptul ca CFR Calatori este condusa de catre o „sageata" a baietilor destepti de la calea ferata, adica de udemeristul Iosif Szentes transferat recent la PSD Sector 5, ajuns initial consilier, in 2012, la companie tocmai la omul lui Gruia Stoica- Stefan Roseanu.
Buruiană se visează one man show-ul căii ferate
Potrivit informatiilor detinute de ZIUAnews, daca scenariul lui Buruiana devine realitate, si are toate sansele ca el se lauda ca ministrul Costescu nu misca in fata sa, adica Dragos Floroiu secretar de stat, Micu la CFR Marfa, iar el la CFR SA, practic, George Buruiana si Gruia Stoica au preluat efectiv controlul companiilor feroviare de stat si totodata controlul celor mai mari contracte de transport marfa care, astfel, se vor duce catre firmele celor doi. Astfel, CFR Marfa va intra in colaps, iar Gruia Stoica si George Buruiana isi vor umfla conturile.
Mai mult, ca urmare a unor aranjamente regizate de Buruiana, compania de stat a fost obligata sa ia ca subcontractat la un contract foarte mare de transport de marfa cu Ucraina chiar firma unde a fost Buruiana. Mai trebuie subliniat faptul ca George Buruia a fost data afara de Miron Mitrea de la CFR Calatori pentru ca acordat un contract de sponsorizare de cateva zeci de mii de dolari unei starleta tv, care era atunci o vedeta a taboidelor de scandal.
Ion Teleanu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operațiunea "Armata din umbră" - unitatea de elită a Kremlinului gândită să comită asasinate în străinătate
La sfarșitul anului 2022, Rusia a inființat o unitate top secret formata din agenți de informații de elita cu un mandat ...
-
Cade jolly-jokerul? Eșecuri pe bandă rulantă pentru Nicușor Dan: judecătorii confirmă abuzurile fostului edil
Epopeea proceselor deschise de fostul primar general al Capitalei, pentru anularea autorizațiilor de construire emise de ...
-
Cum funcționează rețeaua digitală a escortelor din România? O cercetare pe surse deschise
Pe un forum romanesc cu peste un milion de postari, utilizatorii evalueaza femeile ca pe produse: nota la aspect, nota l ...
-
Autoritățile române au clasificat la regim „secret" cererea administrației SUA legată de Baza Kogălniceanu
Ce au cerut mai exact americanii legat de Baza de la Mihail Kogalniceanu? Pe scurt, sa amplaseze aici tehnica militara, ...
-
Părinții primarului Sectorului 3, investiții imobiliare de 2,8 milioane de euro în Italia. Ce au achiziționat Lidia și Ilie Negoiță
Parinții lui Robert Negoița au platit 2,8 milioane de euro pentru o casa și un restaurant intr-o zona de coasta a Italie ...
-
Miza dincolo de rachete: Teoriile escatologice care transformă conflictul dintre Israel și Iran într-un „Război pentru Templu”
În spatele calculelor geopolitice și a schimburilor de lovituri cu rachete balistice, o noua narativa capata amplo ...
-
Mesajul exorcistului supranumit "Demon Slayer" este pe cale să ajungă la milioane de oameni: "Extratereștrii sunt draci iar elitele globale se închină lui Satan"
Joi, 5 martie, emisiunea Shawn Ryan - unul dintre cele mai bine cotate podcasturi de astazi, gazduit de fostul Navy SEAL ...
-
"Teoria Jocurilor" - Profesorul care a prezis revenirea lui Trump și atacul asupra Iranului profeteste ca isralo-americanii vor pierde războiul VIDEO
Profesorul Jiang Xueqin — omul care a prezis revenirea lui Trump in mai 2024 și a prezis exact atacul SUA-Israel a ...
-
A căzut bomba la Casa Albă: Președintele SUA Donald Trump e acuzat de agresiune sexuală în noi documente din dosarul Epstein
Departamentul de Justiție a publicat trei interviuri FBI cu o femeie care a susținut ca președintele Donald Trump a agre ...
-
Resursele statului paralel "sub acoprire": Hotelurile SRI din stațiuni turistice, modernizate cu peste 20 de milioane de euro. O unitate de cazare din Mamaia - 7,2 milioane euro
Serviciul Roman de Informații investește zeci de milioane de euro in modernizarea mai multor unitați de cazare și baze d ...
-
Dughin spune că Rusia are o misiune sacra de a intarzia venirea Anticristului și de a opri Apocalipsa prin "Sabia lui Katehon"
Redefinirea ideologica a conflictului din Ucraina a capatat accente apocaliptice in discursul filosofului rus Aleksandr ...
-
Analiză: Geopolitica unei confruntări iminente – Pariul american asupra Iranului și unda de șoc globală. La ce să se aștepte Europa
Strategia administrației de la Washington, care mizeaza pe o prabușire a regimului de la Teheran intr-un interval optimi ...
-
Detalii de culise: Cum au lucrat serviciile secrete pentru a-l localiza și elimina pe Ali Khamenei
SUA și Israelul au colaborat o lunga perioada de timp ca sa puna la punct eliminarea lui Ali Khamenei. New York Times sp ...
-
Ayatollahul Ali Khamenei a ales să nu se ascundă în bunker și să moară ca martir pentu ca succesorii săi să lupte cu mai multă înverșunare
Foarte ciudat e ca in ciuda tuturor avertismentelor, Ayatollahul Ali Khamenei nu s-a ascuns in bunkerul sau personal, ci ...
-
Ali Khamenei s-a vazut in decembrie 1989 cu Nicolae Ceaușescu. Unul abia preluase puterea, celalat urma să fie ucis de popor
18 decembrie 1989. Nicolae Ceausescu a plecat in ultima vizita oficiala in Republica Islamica Iran, chiar in timpul Revo ...
-
Miliarde "arse" în două zile la BNR pentru salvarea leului înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale
Tensiunile politice dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale au provocat un șoc major pe piața valutara, ...
-
Prin cine a ajuns infuencerul Lucian Mîndruță să aibă acces în numai 24 de ore la cel mai important summit de la Washington al lui Donald Trump
Anunțul lui Nicușor Dan cu privire la participarea sa la Consiliul Pacii a produs mare valva printre jurnaliștii din țar ...
-
Justiția, o frază de dânșii inventată: Padocul groazei din Vrancea - 15.000 de animale omorâte cu bani publici
SC Vetmedan SRL funcționeaza inca din 2003 in localitatea Suraia din Vrancea și gestioneaza adaposturi pentru caini in b ...
-
Jocul lui Ilie de la Șpăgărie: Companiile franceze, deranjate că România a semnat contracte mai scumpe prin SAFE cu Germania. "Să ne explice cineva de ce"
O disputa mocnita a izbucnit in industria de aparare, dupa ce au aparut informații conform carora Romania ar pregati con ...
-
Misterul morții lui Jeffrey Epstein. Anunțul oficial al decesului a fost făcut cu o zi înainte ca miliardarul pedofil să fie găsit inconștient în celula sa
Un act oficial care confirma moartea lui Jeffrey Epstein cu o zi inainte ca acesta sa fie gasit inconștient in celula sa ...
-
Dezvăluire: Cum au izbucnit scandalurile Groenlanda și Canada înainte de dosarul Epstein
Peste trei milioane de pagini din dosarul traficantului de persoane Jeffrey Epstein au fost desecretizate recent, iar in ...
-
Rețeaua din umbră care ține economia Rusiei conectată la exterior, în pofida sancțiunilor occidentale
O firma apropiata Kremlinului muta miliarde prin numerar, crypto și cambii, ajutand Rusia sa ocoleasca sancțiunile și sa ...
-
Dosarele Epstein dezvăluie legături directe cu înființarea, lansarea și finanțarea Bulei Bitcoin
Ultima serie de „dosare Epstein" a aruncat o noua lumina asupra relațiilor defunctului infractor sexual cu unii di ...
-
Președintele Donald Trump e acuzat că a bătut și a violat în serie o fetița de 13 ani chiar în anul cand a câștigat primul mandat
Presedintele SUA Donald Trump este acuzat ca a violat o fetița de 13 ani, a carei identitate reala nu a fost difuzata di ...
-
Dosarul Epstein - complicii din România care apar în documentele desecretizate. Cine patrona reteaua de fete din Europa de Est
Departamentul de Justiție a facut publice peste un milion de documente, care atrag atenția asupra unei liste impresionan ...
-
DOCUMENT: Ca să ajungă președinte, Nicușor Dan a fost împrumutat cu 12 milioane de euro în timp record, dintre care 9 milioane nu știm nici până azi de unde au venit
Cautam numarul de creditori ramași anonimi din declarația de avere a lui Nicușor, ca sa constat ca la vremea respectiva ...
-
Fosta ambasadoare SUA la București, Kathleen Kavalec, avea la reședința sa tablouri cu ritualuri satanice cu bebeluși. Este motivul pentru care a fost retrasă din România
Directorul programului Art in Embassies din Departamentul de Stat, Erin Elmore, a facut dezvaluiri explozive despre fost ...
-
Dovada că Moderna avea brevetate nanocipul si nanoparticulele purtatoare de ARNm modificat din anul premergător vaccinării în masă
Doctorul Adrian Cacovean a publicat pe pagina sa de facebook "Patentul nanocipului Moderna". La fel si "Patentul nanopar ...
-
Cum a ajuns la SAPE un incompatibil care mai conduce încă și Portul Constanța
Lui Mihai Teodorescu de la conducerea Administrației Porturilor Maritime Constanța i se pregatise un loc calduț la Socie ...
-
Plan secret britanic pentru influențarea opiniei publice spre unirea RO cu MD. Alexander Nix ar pregăti atacuri cu drone!
Marea Britanie pregatește o operațiune complexa de manipulare mediatica și atentate simulate pentru a accelera ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu