Dacian Cioloș a fost președintele PUNR Tineret și vicepreședinte al Junimii Uniunea Vatra Românească
Postat la: 08.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Dacian Julien Cioloș a arătat în repetate rânduri că nu se comportă ca și un cetățean al României. Chiar dacă fostul premier, livrat din afara României, a avut grijă să ne prezinte un CV impresionant etalându-și studiile, activitățile profesionale și competențele, Gazeta de Cluj dezvăluie secretele bine ascunse ale "onestului" și oportunistului Dacian Julien Cioloș. Cândva, un ultranaționalist extremist, școlit pe băncile PUNR!
Dacian Cioloș se erijează acum în mare salvator al României, când imediat după căderea regimului comunist, îmbrățișa o doctrină naționalistă extremistă, aspecte pe care Dacian Cioloș a încercat să le țină în secret. Ei bine, dacă pentru mulți Cioloș încă reprezintă o nebuloasă prin prisma carierei sale fulgerătoare, astăzi vă prezentăm CV-ul nescris al fostului premier "tehnocrat".
În 1990, pe vremea când Dacian Cioloș era student în Cluj-Napoca și locuia în Căminul Hașdeu a pus umărul la consolidarea Asociației "Junimea Vatra Românească" ce avea sediul în Casa de Cultură a Studenților din Piața Păcii nr 1-3 (actualmente Piața Lucian Blaga). Concret, Asociația respectivă s-a constituit ca organizație de tineret în cadrul Uniunii Vatra Românească, o organizație neguvernamentală naționalistă de extremă dreaptă înființată în 7 februarie 1990 la Târgu Mureș.
Atât Uniunea Vatra Românească, cât și Junimea Vatra Românească au fost expresia politică a Securității ceaușiste. Așadar, neîntâmplător, Junimea Vatra Românească s-a înființat în noiembrie 1990, la câteva luni după evenimentele sângeroase de la Târgu-Mureș.
Asociația Junimea Vatra Românească se descria ca fiind "o asociație social-culturală și de atitudine civică, care își propune renașterea spirituală a poporului român și instrumentarea unui climat democratic pentru toți fiii patriei". Printre persoanele din conducere se afla nimeni altul decât Dacian Cioloș ce era președintele comisiei de cenzori. Cioloș era înscris și ca membru al Uniunii Vatra Românească Cluj, unde avem documente că plătea și cotizație.
Trei ani mai târziu, în mai 1993 a fost votat noul comitet director al Junimii "Vatra Românească" filiala Cluj, conferință în cadrul căreia Dacian Cioloș a fost avansat în "grad", fiind numit vicepreședinte. Aceste fapte sunt demonstrate inclusiv de hotărâri judecătorești. Judecătoria Cluj-Napoca a admis în 23 noiembrie 1990 cererea pentru recunoașterea personalității juridice formulată de Asociația Junimea Vatra Românească. Din acest document reiese faptul că Dacian Cioloș ocupa la acea dată funcția de președinte al comisiei de cenzori. Conform procesului verbal din mai 1993, rezultă că Dacian Cioloș a fost ales vicepreședinte al Asociației Junimea Vatra Românească.
Sursa noastră spune că încă de atunci, Dacian Cioloș era preocupat cu vizitele în Franța. Fiind șeful sindicatului studenților la USAMV și cunoscând foarte bine limba franceză, exista la acea vreme în cadrul Universității un program prin care oamenii mai înstăriți din comunele franceze, aduceau studenți români în Franța pentru a avea grijă de fermelor lor când aceștia erau plecați în concediu. Cioloș se afla printre studenții fericiți care mergeau în Franța în vacanțele de vară în practică la diferite ferme activitate pentru care erau plătiți în franci francezi.
Scopul vizitelor lui Cioloș în Franța nu s-a rezumat doar la schimbul acesta de experiență, ci acolo a fost construit și planul pentru viitorul lui Dacian Cioloș. La o scurtă perioadă după terminarea facultății, Cioloș a fost preluat de SIE, "împins" în Franța pentru a-și completa studiile universitare și, apoi, "împins" din nou în structurile birocratice ale UE și ale României. Așa a devenit Dacian Cioloș emanația unor partide, a unor oameni politici și a serviciilor secrete.
În vara anului 1995, a luat ființă Organizația de tineret a Partidului Unității Naționale Române, o organizație politică ce făcea parte din structura PUNR. Oportunist, așa cum sursa îl descrie, Dacian Cioloș a ajuns președintele PUNR Tineret. Cocoțat în fruntea partidului, Cioloș a pregătit la Cluj-Napoca prima conferință a organizației de tineret în luna septembrie 1995. Însă, spre stupefacția tuturor, după o săptămână de la conferința ținută de Cioloș, în mod subit, acesta a decis să plece în Franța, chiar dacă atunci se puneau la cale detaliile pentru ca Cioloș, alături de alți membri PUNR să plece în delegație în China, după o invitație făcută de Liga Tineretului Comunist din China.
"Until we shall see again, we`d like to contact also The Youth Organization Junimea Vatra Românească, about which you have told us", se arată în informarea trimisă de Liga Tineretului Comunist din China către Organizația de Tineret a Partidul România Mare. (traducere: Până vom ne vom vedea din nou, ne-ar plăcea să contactăm și Organizația de Tineret Junimea Vatra Românească, despre care ne-ați spus)".
După vizita tinerilor chinezi comuniști, la prima conferință susținută de Dacian Cioloș, în calitate de președinte al PUNR Tineret, s-au discutat tocmai detaliile despre delegația ce urma să se facă în China. Dacian Cioloș a fost chiar la ambasada pentru a accepta invitația, însă, se pare că invitația în Franța a fost mai generoasă... "Îl cumpărase deja", spune o susă apropiată evenimentelor.
Dacian Cioloș a fost contactat telefonic de către reporterul Gazeta de Cluj, însă acesta nu a dorit să ofere nicio informație la telefon, ci doar prin intermediul mail-ului pentru a putea analiza întrebările. Vă redăm conversația avută, după ce reporterul a întrebat, politicos, dacă i se acordă câteva minute pentru a răspunde unor întrebări.
Dacian Cioloș: Nu, nu dau interviuri prin telefon.
Reporter: Sunt doar câteva întrebări pe care doresc să vi le pun.
D.C.: Păi puneți-le în scris. Vă dau email.
R.: Durează un minut.
D.C.: Nu contează, ca principiu.
R.: Nu înțeleg principiul, eventual puteți să mi-l explicați.
D.C.: Păi principiul acesta e, când vreți să mă întrebați așa fără să știu despre ce e vorba, o să vă rog să mă întrebați în scris și vă răspund dacă am ce să spun.
R: Am înțeles. Îmi puteți da o adresă de mail?
D.C.: Dar vi se pare nefiresc?
R.: Mi se pare firesc să răspundeți când întreb.
D.C.: Dar am și eu dreptul să stabilesc modul în care răspund, nu?
R.: Normal, nu am zis că nu e dreptul dvs.
D.C.: Acuma mă sunați așa, câteva întrebări, nu știu despre ce e vorba, nu știu ce subiecte sunt, vreau să știu și eu...
R.: Păi dar de ce e nevoie să știți despre ce subiect este vorba? Aveți nevoie de timp de gândire? Există subiecte în viața dvs. care necesită asta, timp de gândire?
D.C.: Sigur, sigur! În funcție de întrebări pot să am nevoie de timp, da! Și să decid dacă am ce să spun la unele lucruri sau nu.
R.: Bine, am înțeles, cum doriți!
D.C.: Dar ce vă supărați, înfuriați așa, că doar e dreptul meu.
R.: Dar nu mă supăr, sunt doar puțin șocată, pentru că de obicei atunci când contactez telefonic anumiți oameni politici, le pun întrebările și îmi răspund. Aici, nu este vorba despre vreo instituție a statului care necesită anumite solicitări.
D.C.: Eu nu am obiceiul să comentez așa de dragul de a mă afla în treabă. Când am de spus lucruri, le spun, când nu...
R.: Vă respect decizia și vă trimit un mail, în regulă, nicio problemă!
În cele din urmă, întrebările au ajuns pe mail-ul lui Dacian Cioloș, iar în următoarea zi am primit și răspunsurile acestuia.
Reporter: Ce puteți să ne spuneți despre perioada în care ați făcut parte din Organizația PUNR Tineret? Dar din Junimea Vatra Românească? (când și de ce ați intrat în acest partid/această organizație, cine/dacă v-a îndrumat să luați această decizie, ce activități ați desfășurat în perioada în care ați fost implicat în acest partid și această organizație, când ați renunțat și motivele pentru care ați renunțat).
Dacian Cioloș: Nu am fost niciodată membru PUNR și în niciuna dintre organizațiile acestui partid.
În primele zile de după Revoluție, împreună cu mai mulți colegi studenți, am participat la câteva acțiuni de protejare a unor obiective culturale din Cluj. Unele acțiuni de acest fel erau organizate și de Junimea Vatra Românească, una dintre primele organizații civice apărute după 1990 care, în contextul de atunci, oferea studenților posibilitatea de a se manifesta civic în acele momente. Am fost, pentru scurt timp, împreună cu alți colegi studenți la întâlniri ale acestei organizații, dar nu am mai continuat din momentul în care au început discuțiile despre constituirea unei organizații politice de tineret PUNR. În acel moment am avut posibilitatea să merg la studii în Franța și acest lucru a devenit o prioritate.
Reporter: Ați deținut vreo funcție de conducere în acest partid și în această organizație sau ați fost doar membru?
Dacian Cioloș: Nu am fost membru de partid, deci, evident, nu am deținut nici o funcție în partid.
În ceea ce privește organizația civică, activitățile mele s-au rezumat la participarea la conferințe și evenimente culturale organizate de această fundație împreună cu alte organizații de tineret și studențești.
Reporter: După plecarea dvs. În Franța, ați păstrat legătura cu membrii PUNR Tineret sau cu cei din Junimea Vatra Românească? Dar cu membrii Ligii Tineretului Comunist din China?
Dacian Cioloș: Nu aveam cum să țin legătura cu organizații în care nu eram membru, nici în țară, nici în străinătate.
Reporter: Ați lucrat în cadrul Primăriei Cluj-Napoca în perioada în care Gheorghe Funar era primar? Când, cât timp și care anume au fost activitățile pe care le-ați desfășurat în cadrul instituției?
Dacian Cioloș: După ce am terminat facultatea am lucrat câteva luni într-o direcție a Primăriei, din 1994 până în 1995, când am plecat la studii în Franța. Am lucrat în cadrul Camerei Agricole, unde aveam activități tehnice, evident legate de domeniul penru care m-am pregătit în facultate.
Reporter: De ce ați ascuns aceste aspecte din viața dvs.?
Dacian Cioloș: Ceva ce nu există nu poate fi ascuns. Nu e nimic de ascuns. Drept dovadă, vă răspund la aceste întrebări.
Atunci când trecutul îl ajunge din urmă, Dacian Cioloș minte cu nerușinare. Observăm așadar cum Cioloș afirmă că nu a fost niciodată membru PUNR sau în niciuna din organizațiile acestui partid. Din nefericire pentru unii, avem dovezi! Avem documente care atestă nu numai faptul că Dacian Cioloș a fost membru PUNR Tineret, ci și președintele organizației de tineret al partidului. De asemenea, avem acte, inclusiv hotărâri judecătorești care arată că Dacian Cioloș avea funcții de conducere în Junimea Vatra Românească și nu era doar un simplu participant la conferințe sau evenimente culturale, așa cum el susține..
Dintr-un alt document intrat în posesia noastră, rezultă că Dacian Cioloș a fost și angajat la Primăria Cluj-Napoca la cabinetul fostului primar PUNR, Gheorghe Funar care a și confirmat acest fapt.
Reporter: A lucrat Dacian Cioloș la Primăria Cluj-Napoca pe vremea când dvs. erați primar?
Gheorghe Funar: Da.
R: În ce perioadă?
G.F.: .... (pauză)
R.: Prin anul 1994-1995?
G.F.: Pe undeva pe atunci. Eu am fost prodecan al Facultății de Horticultură în perioada 1990-1992 și Dacian Cioloș era liderul studenților din anul lui de studii și eu ca prodecan colaboram cu liderii studenților de an de studii. Și l-am întâlnit de multe ori în perioada aceea, i-am fost și dascăl în anul IV și apoi după ce a terminat facultatea a venit într-o după-masă la primărie să-l primesc în audiență, nu știam despre cine este vorba, ofițerul de serviciu mi-a spus "e un fost student de-al dvs. e la secretariat, vă roagă să-l primiți". L-am primit, l-am recunoscut după câțiva ani de când nu ne-am mai văzut. L-am întrebat ce face, unde lucrează și mi-a spus că e șomer și m-a rugat să-l sprijin să se angajeze, să lucreze. Și l-am întrebat: "vrei să lucrezi de azi sau de mâine?". A zis că "de mâine, ca să pot să-mi pregătesc dosarul pentru angajare". Am zis "bun, de mâine dacă vrei te angajez la primărie".
R.: Și ce anume lucra în cadrul primăriei?
G.F.: A lucrat la Camera Agricolă, aveam un astfel de compartiment care se ocupa de aplicarea legilor fondului funciar. A lucrat circa 1 an și jumătatea la noi la primărie.
R: Dacian Cioloș a fost și membru/președinte PUNR Tineret?
G.F.: Nu cred, nu-mi amintesc să fi fost la PUNR Tineret, dar nu pot nici nega lucrul acesta pentru că erau foarte mulți membri în vremea aceea, membrii ai Partidului Unității Naționale Române și în acea perioadă, în Ardeal, PUNR era partidul care se bucura de cea mai mare încredere în rândul alegătorilor. E posibil să fi activat într-o funcție, dar acum pe moment nu-mi amintesc.
În plus, Gheorghe Funar crede că se va întâlni din nou cu Dacian Cioloș, atunci când vor candida amândoi pentru funcția de președinte al României, deoarece potrivit informațiilor fostului primar al Clujului, Dacian Cioloș va fi susținut pentru candidatură. Despre Gheorghe Funar știm că a revenit în politică și a înființat un nou partid naționalist - Partidul România Noastră, "un partid pornit din Vatra Românească, care va fi un continuator al Partidului Naţional al Unităţii Române (PUNR) şi Partidului România Mare (PRM)", așa cum declara în vara acestui an.
Pentru necunoscători, Uniunea Vatra Românească a fost prima organizație ultranaționalistă din Estul Europei care a devenit proeminentă după prăbușirea sistemului comunist, organizată explicit ca și răspuns al formării UDMR, considerând Uniunea Maghiară un pericol pentru unitatea României. Potrivit Wikipedia, ca și principiu politic, Uniunea Vatra Românească este considerată cvasi-fascistă, radical-naționalistă, xenofobă, anti-maghiară și antisemită utilizând un discurs șovinist.
Partidul Unității Naționale a Românilor din Transilvania, a fost înființat la 15 martie 1990. Nu a fost o coincidență. La doar câteva zile mai târziu, în 19-20 martie au avut loc confruntările interetnice din Târgu Mureș, în urma cărora au fost răniți și au murit oameni din ambele tabere. Alături de PUNR, au luat parte la aceste evenimente sângeroase de la Târgu Mureș și simpatizanți ai Uniunii Vatra Românească, înființată în februarie 1990.
Potrivit liderilor organizației, Vatra Românească nu avea ambiții să devină partid politic, cu toate acestea, organizația și-a coordonat activitățile cu PUNR, brațul politic al Uniunii, lăudându-se cei aproape 4 milioane de membri simpatizanți la începutul anului 1992. Organizația a profitat de capacitatea mobilizatoare a ultranaționalismului pentru a câștiga teren politic, oferind un vehicul gata format politicienilor populiști dispuși să exploateze sentimentele de identitate de grup, teama de o potențială răzbunare a maghiarilor și îngrijorarea românilor privind nesiguranța economică în contextul începutului anilor 1990.
Timp de mulți ani, PUNR nu era altceva decât brațul politic al așa-numitei organizații "culturale" Uniunea "Vatra Românească". Radu Ceontea, primul său președinte, l-a descris de la început ca "un partid care cuprinde ideile generale cuprinse în programul de platforme al Uniunii Vatra Românească" și, așa cum a admis mai târziu, PUNR era "fiul Uniunii Vatra Românească".
Dar există o altă legătură, la fel de importantă, care afectează identitatea acestui partid - legăturile sale cu fosta Securitate. Contestațiile din martie 1990 de la Târgu Mureș, în care Uniunea Vatra Românească au jucat un rol provocator proeminent, au servit drept justificare pentru înființarea Serviciului Român de Informații SRI, la data de 26 martie 1990 sub conducerea generală a lui Virgil Măgureanu. La fel ca și Vatra Uniunea Românească, PUNR a fost mult timp suspectat că a fost încă o altă priză manipulată și pătrunsă, precum și în serviciul intereselor fostei Securități.
Repet, Vatra Românească nu a apărut din neant. Scopul organizației reprezenta doctrina militară "Războiul întregului popor pentru apărarea patriei", concept ce fusese adoptat și de Nicolae Ceaușescu. Cu alte cuvinte, o doctrină care spunea că atunci când România este vulnerabilă în fața unor invazii, singura soluția viabilă este lupta care să facă viața atât de grea unui inamic, încât costurile ocupației să depășească mult beneficiile.
Acum că am stabilit un punct de plecare al fulminantei cariere a "tehnocratului" Cioloș, vom face câteva precizări despre traseul lui deja știut de toată lumea.
Despre Dacian Cioloș cunoșteam că este absolvent al unui liceu agricol și care de-a lungul anilor a fost așezat pe înalte funcții de stat, ascensiune monitorizată de "Vulpea". Pe lângă studiile făcute în Occident, înșiruite în CV, despre viața personală a lui Dacian Cioloș știm că din anul 2000 este căsătorit cu franţuzoaica Valerie Ciolos-Villemin, fiica unui ofițer cu funcție foarte mare în rândul serviciilor secrete franceze (DST), dar şi nepoata fostului Ministru de externe al Franţei, Michel Barnier. Se spune că omul care a pus umărul din greu la ascensiunea lui Cioloș este unchiul său, controversatul chestor de poliție Virgil Ardelean, cunoscut sub numele de "Vulpea", fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI - fosta "Doi și un sfert), serviciu secret al MAI. Bunica maternă a lui Ardelean a fost soră cu bunica maternă a mamei lui Cioloș, cele două surori având numele Tătar Ileana și Tătar Maria. Pe de altă parte, tatăl lui Dacian Cioloș și Virgil Ardelean au fost colegi de profesie și de generație, absolvind amândoi Școala de Ofițeri de Miliție de la Băneasa. în anii ‘70.
În presă s-a scris chiar faptul că în rândul parlamentarilor români circula și o poveste privind relația dintre Ardelean și Cioloș. De fiecare dată când vreun deputat sau senator făcea vreo declarație politică sau interpelare împotriva lui Cioloș, nu trecea o jumătate de oră și respectivul parlamentar era sunat de Vulpea și întrebat ce are cu nepotul său. Cioloș a negat aceste informații potrivit cărora Virgil Ardelean ar fi sunat unii parlamentari critici la adresa lui. Ziarista Raluca Pantazi (asociată cu Dan Tăpălagă și Cristi Pantazi) scria în 2015 pe HotNews că legătura dintre Virgil Ardelean și Dacian Cioloș sunt niște zvonuri alimentate de rădăcinile din Pericei (județul Sălaj) ale acestora. Totuși, în cele din urmă, chiar Vulpea a recunoscut public relația de rudenie cu Cioloș. Bunica maternă a lui Ardelean a fost soră cu bunica maternă a mamei lui Cioloș, cele două surori având numele Tătar Ileana și Tătar Maria. Pe de altă parte, tatăl lui Dacian Cioloș și Virgil Ardelean au fost colegi de profesie și de generație, absolvind amândoi Școala de Ofițeri de Miliție de la Băneasa. în anii ‘70.
Un moment care necesită reamintit este desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier. Ne amintim că imediat după protestele de la "Colectiv" și demisia lui Victor Ponta, existau voci că Dacian Cioloș va fi noul prim-ministru. Astfel că președintele Klaus Werner Iohannis nu a surprins cu nimic prin desemnarea lui Cioloș pentru funcția de premier. Însă, în timp ce Iohannis mima că apleacă urechea la cererile tinerilor din stradă, fostul președinte Traian Băsescu ne asigura că hotărârea era deja luată, venită la comandă din afara României. Occidentul a zis: Să fie Cioloș premier! Și a fost Cioloș premier! Un premier al serviciilor secrete. Un premier care a lucrat foarte bine cu fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, obedienta asistentă a Monicăi Macovei.
De fapt, și biografia sa este oarecum misterioasă, poate chiar nepotrivită cuiva care trebuia să reprezinte cu adevărat interesele României. Întreg traseul lui Dacian Cioloș după 1995 îl puteți pe pagina de pe Wikipedia.
Carmen Gorgan
Liviu Man
(Gazeta de Cluj)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi dezvăluiri șocante: Cum au încasat 13 directori Romsilva bonusuri de pensionare de un milion de euro, în ultimii 2 ani
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a dezvaluit vineri, 5 septembrie, ca 13 directori din cadrul Romsilva au incasat, doa ...
-
În buricul Clujului: Nașul și cu finul au pus mâna pe un club sindical de un milion de euro
În perioada postdecembrista s-a produs un mare jaf și cu patrimoniul organizațiilor cooperatiste și sindicale, car ...
-
Ursula a băgat un fake news cu privire la bruiajul avionului de către ruși: Datele spun altceva - Flight Radar ridică serioase semne de întrebare
La nivelul Comisiei Europene s-a explicat faptul ca avionul Ursulei von der Leyen a fost bruiat de catre sistemele ruseș ...
-
Vacanță sex-inclusive pentru funcționarii primăriei: 7 nopți la Miami, mascate drept studiu despre sărăcie
În timp ce premierul Romaniei cere austeritate și limitarea deplasarilor externe, la Baia Mare banii publici se to ...
-
Tulsi Gabbard acuzată că dinamitează celebra rețea Five Eyes: Serviciile secrete din Europa funcționează în orb
Directoarea serviciilor secrete naționale americane, Tulsi Gabbard, este acuzata ca nu vrea sa impartașeasca informațiil ...
-
Adriean Videanu primește ajutor de la Guvern de peste 26 de milioane de euro ca sa resusciteze fabrica familiei
Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, vrea sa deschida o fabrica de reciclare a deșeurilor pe fosta platforma Mar ...
-
Gata, s-a aflat! Un fost analist al CIA oferă date care pun într-o altă perspectivă așa-zisa Revoluție din România din decembrie 1989
Un fost analist al serviciilor de informații CIA, Richard Andrew Hall, a declarat pentru BIRN ca testamentul lui Ion Ili ...
-
Cum acționa deputatul AUR acuzat că lua casele bătrânilor: „Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!"
Noi stenograme au aparut in dosarul „Fabrica de moșteniri" in care Vlad Virgil, consilier local AUR in cadrul Cons ...
-
Cu cât mai multe doze de vaccin anti-Covid cu atât mortalitatea e mai mare: datele de la 18 milioane de japonezi demonstreaza excesul de morti subite legate de serul mARN
Persoanele care au primit vaccinurile Covid-19 au avut un risc semnificativ mai mare de deces in primul an dupa vaccinar ...
-
Grav de tot: IA de la Meta rescrie istoria Romaniei. Un cercetător: "O formă toxică. Colectează analfabeți transformați în mase ușor de manevrat"
Radu Oltean, artist si cercetator specializat pe ilustrația reconstitutiva istorica si arheologica, incearca de cateva l ...
-
Prins de paparazzi in Herăstrău: Călin Georgescu la discuții cu un personaj controversat despre care a negat ca-l cunoaște
Imagini surprinse de paparazzi dezvaluie o legatura pe care niciunul dintre cei implicați nu a recunoscut-o pana acum: f ...
-
Ca sa protejeze nume grele din dosar, cazul Epstein e ținut sub cheie: Un judecător federal respinge cererea lui Donald Trump cu privire la publicarea documentelor
Un judecator federal american a respins miercuri cererea guvernului lui Donald Trump de a ridica secretul judiciar asupr ...
-
Dosar secret privind lovitura de stat din 6 decembrie 2024 din România - care indică direct foști oficiali: Iohannis, Ciolacu, Odobescu
O dezvaluire șocanta se contureaza la Washington. Potrivit unei surse de nivel inalt din cadrul administrației Trump, di ...
-
Regimul neo-marxist de la Bucuresti introduce controlul total asupra mobilitatii cetatenilor care vor mai si plati pentru a fi urmariti non-stop!
Pentru cine nu credea pana acum si-si inchipuia ca in Romanie e o mare democratie europeana, credem ca dupa ce va citi c ...
-
Bill Gates a dat undă verde pentru a pulveriza în secret ADN sintetic pe produsele alimentare din fermele sale
Bill Gates, prin sprijinul acordat companiei Flagship Pioneering, a dat unda verde pentru a pulveriza in secret ARN sint ...
-
Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Compania Naționala de Investiții (CNI) i-a platit 26.000 de euro, in doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunosc ...
-
Cum se ocupă un fotomodel din Dubai de cateringul din școlile din România. Firma cu legături în PSD care primește contracte de sute de milioane de euro
Firma Gab Pavolux SRL Buzau a semnat, in ultimii ani, zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering ...
-
Cumetria de la Hidroelectrica: Ministrul Energiei a cerut numirea finului și șefului său de cabinet într-o funcție de conducere
Acționarii Hidroelectrica se vor intruni pe 8 septembrie pentru a numi un nou membru in Consiliul de Supraveghere al com ...
-
Microbuze electrice, cumpărate la preț triplu din fonduri PNRR. Oameni-cheie din PNL, implicați în afacere
Înca un caz cu presupuse practici imorale și ilicite, pe bani europeni, uimește Romania: achiziții de microbuze el ...
-
Petreceri cu orgii din banii PNRR. Acuzații grave la adresa partidului aflat la putere, în Polonia
O inițiativa de transparența in ceea ce privește cheltuielile de recuperare economica post-Covid ale Poloniei, amanata d ...
-
George Simion are legături cu Ilan Șor. Mesajul găsit de Poliția din Republica Moldova în telefoanele rețelei proruse conduse de oligarhul fugar
Poliția din Republica Moldova a descoperit, in telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul ...
-
Numele Laurei Codruța Kovesi și al lui Florian Coldea, în centrul unui mare scandal în Grecia
Mare agitație produce un articol al deputatei Noii Democrații din Grecia, Sofia Voultepsi, prin care aceasta pare sa o v ...
-
Cum au dispărut datorii la stat de 113 milioane de euro ale grupului de firme cu cele mai puternice legături cu Rusia. ANAF invocă secretul fiscal, compania nu răspunde
Patru companii din holdingul Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de magnatul constanțean Gabriel Comanescu, nu mai a ...
-
Orgii, amante și avioane militare. Lumea secretă a elitei ruse
Noi relatari despre viața privata a unor membri ai elitei ruse aduc in atenție acuzații de comportament abuziv, relații ...
-
O teorie a conspiratiei? Seismul de aproape 9 grade Richter a fost provocat de SUA și a lovit principala bază de submarine nucleare a Marinei Ruse din Pacific
Teorie a conspiratiei sau nu, dar seismul de aproape 9 grade Richter din Kamcheatka a lovit principala baza de submarine ...
-
Cu stâlpul de 400kV călare peste strada Morii
La jumatatea anului trecut, satenii din Casa Veche ( comuna Olanu, județul Valcea ) au asistat la reparația unui stalp d ...
-
Ministrul Transporturilor e acuzat că a dat șpagă ca Anastasiu. Reacția lui Ciprian Șerban: "Totul a fost sub supravegherea autorităților!"
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, ar fi dat, in trecut, ca om de afaceri, de sase ori mita reprezentantilor unu ...
-
După BNR suntem noi care te facem pe tine! Cât câștigă șefii, angajații obișnuiți și care este salariul net al guvernatorului Mugur Isărescu
Cel mai mare salariu din banca centrala a Romaniei este cel luat, fireste, de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Cea mai ...
-
La scurtă vreme după anuntul că Franța va recunoaste statul palestinian, Mossad a atacat cibernetic si a publicat o imensa scurgere de informatii secrete frantuzesti
Pe 23 iulie 2025, un hacker necunoscut - sub pseudonimul „Neferpitou" - a publicat pe un forum de underground pest ...
-
JASON GROUP - O elita de oameni de stiinta se afla la originea Războiului tehnologic ultra-secret al SUA cu restul Lumii
JASON este un grup independent de oameni de știința de elita care consiliaza guvernul Statelor Unite in chestiuni științ ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu