Curtea de Conturi a României consideră inportună asocierea dintre Metrorex și firma controlată de sindicalistul Ion Rădoi
Postat la: 17.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română verifică modul în care magazinele își desfășoara activitatea în stațiile de metrou, dar și modul în care acestea au obținut dreptul de folosire a acestora. Verificările sunt făcute în cadrul dosar privind presupuse infracţiuni de abuz în serviciu, cauză aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, potrivit unui comunicat de ieri al Poliţiei Române.
Totodata, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov verifică modul în care amplasarea şi exploatarea acestor spaţii comerciale în staţiile de metrou respectă condiţiile specifice din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, aceste aspect nefăcând obiectul dosarului penal. Potrivit informatiilor detinute de ZIUAnews, verificarile politistilor si pompierilor aau la baza finalizarea si publicarea recenta de catre Curtea de Conturi a Romaniei a raportului de audit „Performanța activității specifice desfășurate de către METROREX SA în perioada 2010 - 2015". ZIUAnews va prezenta sinteza recomandarile Curtii de Conturi a Romaniei privind contractul de asociere dintre Metrorex si firma sindicalistilor de metrou avandu-l in frunte pe fostul parlamentar PSD -Ion Radoi pentru spatiile inchiriate din statiile de metrou.
„Metrorex a solicitat în instanță, în anul 2014, suspendarea și rezilierea contractului"
„Încă din anul 1994, managementul Metrorex a considerat oportun să asocieze în participațiune Metrorex cu SC SINDOMET SERVCOM SRL - firmă la care asociatul unic este Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou, structură de tip federație formată în jurul Sindicatului Liber Metrou „Unitatea" al salariaților Metrorex - în vederea exploatării și administrării în comun a unor suprafețe din stațiile de metrou și din căile de acces, în scopul obținerii de profit. Astfel, pentru derularea activităților comerciale, au fost încheiate și derulate 4 contracte de asociere în participațiune între Metrorex și operatorul economic respectiv (nr.58/1994/1996/2002 și nr.94/2003) iar pentru activitatea de publicitate a fost încheiat contractul nr.75/2007".
În ceea ce privește exploatarea spațiilor pentru publicitate, Metrorex s-a asociat în participațiune atât cu SINDOMET cât și cu alți operatori economici: •Euromedia Group - ctr. nr. 98/2003 •Lemon Design - ctr. nr.103/2004 (publicitate în trenuri) •Spectacular OOH Printing - ctr. 70/2011. Pentru perioada auditată 2010-2015, asocierile în participațiune cu SINDOMET s-au derulat în baza contractelor nr.94/2003 (pentru activități comerciale), respectiv nr.75/2007 (pentru publicitate), încheiate pentru următoarele perioade: 5 ani (2008) cu prelungire făcută în anul 2007 pentru încă 10 ani (2017), respectiv 12 ani (2019).
Ambele contracte prevăd că SINDOMED conduce și administrează activitățile care fac obiectul asocierii, încheie și urmărește derularea contractelor de închiriere, respectiv de publicitate, ține evidența contabilă, virează partea din veniturile obținute care i se cuvine Metrorex. Partajarea veniturilor și a cheltuielilor în cazul celor 2 contracte a fost următoarea: contract nr.94/2003: Metrorex - 25% din venituri și din cheltuieli; SINDOMET - 75% din venituri și din cheltuieli
si contract nr. 75/2007: în prezent Metrorex - 53% din venituri, cu un minim garantat de 50 de mii €/an; SINDOMET - 47% din venituri. Metrorex a solicitat în instanță, în anul 2014, suspendarea și rezilierea contractului ca urmare a neîndeplinirii de către asociat a obligațiilor contractuale și, în paralel, a solicitat instanței de judecată și suspendarea efectelor acestuia (suspendarea contractelor încheiate de către SINDOMET cu chiriașii)", se mentioneaza in raportul de audit.
„Auditul are serioase rețineri nu numai asupra necesității acestei asocieri, dar și asupra performanței sale"
Analizând conținutul contractului pentru activități comerciale, clauzele contractuale și derularea lor, precum și situația existentă pe teren în stațiile de metrou și în căile de acces, auditul are serioase rețineri nu numai asupra necesității acestei asocieri, dar și asupra performanței sale din punctul de vedere al Metrorex, din următoarele considerente: asocierea a fost realizată în absența unei analize comparate, serios și real fundamentate, din care să reiasă necesitatea acesteia - în condițiile în care Metrorex deținea spațiile respective, deținea „vadul comercial", avea resurse și personal și avea și obiective pentru realizarea și sporirea veniturilor proprii; nu poate fi justificată asocierea cu un operator economic fără background în domeniu, fără experiență consolidată, fără personal de specialitate și cu experiență, fără poziționare vizibilă pe piață și, în plus, cu administrator sindicatul - decât dacă s-a dorit consolidarea unei relații atipice cu acesta, relație în care Metrorex să accepte diminuarea prerogativelor sale în administrarea patrimoniului public al statului primit în concesiune și în realizarea și majorarea veniturilor proprii în favoarea sindicatului care, din veniturile astfel obținute, să aibă posibilitatea de a-și finanța propriile acțiuni, inclusiv cele în beneficiul direct al membrilor de sindicat; conform clauzelor contractuale, Metrorex nu are posibilități și pârghii, sau le are limitate, în a monitoriza și interveni efectiv asupra țintelor, obiectivelor și metodelor de lucru stabilite de către asociat, asupra „politicii" și criteriilor privind închirierea spațiilor, asupra monitorizării derulării efective a activităților comerciale și, nu în ultimul rând, asupra efectelor acestor activități; de asemenea, Metrorex nu are nici un control asupra stabilirii clauzelor din contractele de închiriere, asupra negocierii și stabilirii chiriei și a altor obligații ale chiriașilor și nici nu poate monitoriza și interveni asupra comportamentului chiriașilor și pentru eliminarea și sancționarea deficiențelor care apar pe parcursul derulării contractelor.
„Spectacolul" cotidian de bazar din stațíile de metrou
„Unele dintre consecințele acestei stări de lucruri pot umbri aspirațiile îndreptățite ale Metrorex, ale Bucureștiului și ale locuitorilor săi către modernitate și europenism, ca urmare a „spectacolului" cotidian de bazar, cu aspect și mirosuri culinare specifice, care poate fi întâlnit în unele stații importante și/ sau căi de acces. Sumele încasate de către Metrorex din asociere (25% din diferența între venituri și cheltuielile de exploatare și de amenajare spații anuale - conform contractului) sunt de cca 617 - 863 mii lei pe an (137 - 192 mii de €), ceea ce înseamnă mai puțin de 0,02% din cheltuielile anuale pentru exploatare și, chiar extrapolând pentru cazul în care Metrorex nu ar fi în asociere și ar încasa toate veniturile, tot apare întrebarea dacă este nevoie ca în spațiile Metrorex să se desfășoare activități comerciale în această manieră și dacă opțiunea pentru derularea activităților comerciale, în forma actuală, poate fi considerată ca fiind cu adevărat benefică atât publicului călător cât și Metrorex", se mai mentioneza in sinteza auditorilor de conturi.
„Raportul Corpului de control al primului - ministru cuprinde și o serie de deficiențe, fapt pentru care se propune sesizarea DNA"
In raportul de audit se mai mentioneaza ca „În anul 2013, în urma unui control efectuat de către Corpul de control al primului - ministru, au fost identificate deficiențe majore privind asocierea în participațiune dintre Metrorex și SINDOMET (încheierea, conținutul și derularea contractelor de asociere în participațiune pentru derularea activităților comerciale), care au fost cuprinse în raportul de control nr.628/13.09.2013. Raportul, transmis și la Metrorex, cuprinde și o serie de deficiențe care, în opinia controlului, pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal și de LG nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, fapt pentru care se propune sesizarea Direcției Naționale Anticorupție. În prezent, la nivelul Metrorex, se cunoaște doar că DNA a deschis dosarul nr.393/P/2013 - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - și a solicitat în luna octombrie 2013 date de stare civilă referitoare la o serie de persoane care au ocupat funcții de conducere în cadru Metrorex".
Concluzia generală: Asocierile în participațiune cu firme ale sindicatului generează o relație improprie între conducătorul entității și sindicat
Concluzia generală este că asocierea în participațiune cu SINDOMET, pentru activități comerciale, a continuat aproape 21 de ani (din anul 1994 când a fost încheiat primul contract), în condiții relativ puțin schimbate indiferent de contractele în vigoare și fără ca disfuncționalitățile de fond (de felul celor constatate și de Corpul de control al primului-ministru) să fie identificate de către structurile interne specializate - compartimentul comercial, controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune, auditul intern, sistemul de management al calității ș.a. - și eliminate de către managementul Metrorex la sesizarea acestora.
Echipa de audit mai reține și faptul că asocierile în participațiune cu firme ale sindicatului din entitatea respectivă generează, în principiu, o relație improprie între conducătorul entității și sindicat precum și o poziționare discutabilă a personalului, pe de o parte din punctul de vedere al sarcinilor și obligațiilor acestora, ca angajați, și pe de altă parte din punctul de vedere al intereselor lor ca membrii ai sindicatului, astfel: conducătorul entității, ca angajator și reprezentat al intereselor patronatului, se asociază cu sindicatul, prin firma acestuia, pentru obținerea de profit, în condițiile în care obiectivele principale și menirea sindicatului sunt să apere drepturile și să promoveze interesele profesionale, economice și sociale ale angajaților în relația cu angajatorul - interese de multe ori aflate în contradicție cu ale acestuia; personalul entității din compartimentele implicate în derularea contractelor are, din postura de salariați, sarcini de serviciu privind evaluarea oportunității încheierii și prelungirii contractelor, monitorizarea financiară și pe teren a derulării, verificarea corectitudinii veniturilor cuvenite, aplicarea penalităților și/sau daunelor ș.a., iar din postura de membrii de sindicat are interesul realizării și majorării veniturilor cuvenite firmei sindicatului de care beneficiază direct sau indirect. Prin comparație, o relație de asociere în participațiune dintre Metrorex și firma în care un salariat ar avea interese directe, mai ales salariații din compartimentele cu atribuții în monitorizarea asocierii și respectarea legalității, ar genera reale și întemeiate suspiciuni de conflict de interese.
Ion Teleanu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi dezvăluiri șocante: Cum au încasat 13 directori Romsilva bonusuri de pensionare de un milion de euro, în ultimii 2 ani
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a dezvaluit vineri, 5 septembrie, ca 13 directori din cadrul Romsilva au incasat, doa ...
-
În buricul Clujului: Nașul și cu finul au pus mâna pe un club sindical de un milion de euro
În perioada postdecembrista s-a produs un mare jaf și cu patrimoniul organizațiilor cooperatiste și sindicale, car ...
-
Ursula a băgat un fake news cu privire la bruiajul avionului de către ruși: Datele spun altceva - Flight Radar ridică serioase semne de întrebare
La nivelul Comisiei Europene s-a explicat faptul ca avionul Ursulei von der Leyen a fost bruiat de catre sistemele ruseș ...
-
Vacanță sex-inclusive pentru funcționarii primăriei: 7 nopți la Miami, mascate drept studiu despre sărăcie
În timp ce premierul Romaniei cere austeritate și limitarea deplasarilor externe, la Baia Mare banii publici se to ...
-
Tulsi Gabbard acuzată că dinamitează celebra rețea Five Eyes: Serviciile secrete din Europa funcționează în orb
Directoarea serviciilor secrete naționale americane, Tulsi Gabbard, este acuzata ca nu vrea sa impartașeasca informațiil ...
-
Adriean Videanu primește ajutor de la Guvern de peste 26 de milioane de euro ca sa resusciteze fabrica familiei
Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, vrea sa deschida o fabrica de reciclare a deșeurilor pe fosta platforma Mar ...
-
Gata, s-a aflat! Un fost analist al CIA oferă date care pun într-o altă perspectivă așa-zisa Revoluție din România din decembrie 1989
Un fost analist al serviciilor de informații CIA, Richard Andrew Hall, a declarat pentru BIRN ca testamentul lui Ion Ili ...
-
Cum acționa deputatul AUR acuzat că lua casele bătrânilor: „Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!"
Noi stenograme au aparut in dosarul „Fabrica de moșteniri" in care Vlad Virgil, consilier local AUR in cadrul Cons ...
-
Cu cât mai multe doze de vaccin anti-Covid cu atât mortalitatea e mai mare: datele de la 18 milioane de japonezi demonstreaza excesul de morti subite legate de serul mARN
Persoanele care au primit vaccinurile Covid-19 au avut un risc semnificativ mai mare de deces in primul an dupa vaccinar ...
-
Grav de tot: IA de la Meta rescrie istoria Romaniei. Un cercetător: "O formă toxică. Colectează analfabeți transformați în mase ușor de manevrat"
Radu Oltean, artist si cercetator specializat pe ilustrația reconstitutiva istorica si arheologica, incearca de cateva l ...
-
Prins de paparazzi in Herăstrău: Călin Georgescu la discuții cu un personaj controversat despre care a negat ca-l cunoaște
Imagini surprinse de paparazzi dezvaluie o legatura pe care niciunul dintre cei implicați nu a recunoscut-o pana acum: f ...
-
Ca sa protejeze nume grele din dosar, cazul Epstein e ținut sub cheie: Un judecător federal respinge cererea lui Donald Trump cu privire la publicarea documentelor
Un judecator federal american a respins miercuri cererea guvernului lui Donald Trump de a ridica secretul judiciar asupr ...
-
Dosar secret privind lovitura de stat din 6 decembrie 2024 din România - care indică direct foști oficiali: Iohannis, Ciolacu, Odobescu
O dezvaluire șocanta se contureaza la Washington. Potrivit unei surse de nivel inalt din cadrul administrației Trump, di ...
-
Regimul neo-marxist de la Bucuresti introduce controlul total asupra mobilitatii cetatenilor care vor mai si plati pentru a fi urmariti non-stop!
Pentru cine nu credea pana acum si-si inchipuia ca in Romanie e o mare democratie europeana, credem ca dupa ce va citi c ...
-
Bill Gates a dat undă verde pentru a pulveriza în secret ADN sintetic pe produsele alimentare din fermele sale
Bill Gates, prin sprijinul acordat companiei Flagship Pioneering, a dat unda verde pentru a pulveriza in secret ARN sint ...
-
Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Compania Naționala de Investiții (CNI) i-a platit 26.000 de euro, in doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunosc ...
-
Cum se ocupă un fotomodel din Dubai de cateringul din școlile din România. Firma cu legături în PSD care primește contracte de sute de milioane de euro
Firma Gab Pavolux SRL Buzau a semnat, in ultimii ani, zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering ...
-
Cumetria de la Hidroelectrica: Ministrul Energiei a cerut numirea finului și șefului său de cabinet într-o funcție de conducere
Acționarii Hidroelectrica se vor intruni pe 8 septembrie pentru a numi un nou membru in Consiliul de Supraveghere al com ...
-
Microbuze electrice, cumpărate la preț triplu din fonduri PNRR. Oameni-cheie din PNL, implicați în afacere
Înca un caz cu presupuse practici imorale și ilicite, pe bani europeni, uimește Romania: achiziții de microbuze el ...
-
Petreceri cu orgii din banii PNRR. Acuzații grave la adresa partidului aflat la putere, în Polonia
O inițiativa de transparența in ceea ce privește cheltuielile de recuperare economica post-Covid ale Poloniei, amanata d ...
-
George Simion are legături cu Ilan Șor. Mesajul găsit de Poliția din Republica Moldova în telefoanele rețelei proruse conduse de oligarhul fugar
Poliția din Republica Moldova a descoperit, in telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul ...
-
Numele Laurei Codruța Kovesi și al lui Florian Coldea, în centrul unui mare scandal în Grecia
Mare agitație produce un articol al deputatei Noii Democrații din Grecia, Sofia Voultepsi, prin care aceasta pare sa o v ...
-
Cum au dispărut datorii la stat de 113 milioane de euro ale grupului de firme cu cele mai puternice legături cu Rusia. ANAF invocă secretul fiscal, compania nu răspunde
Patru companii din holdingul Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de magnatul constanțean Gabriel Comanescu, nu mai a ...
-
Orgii, amante și avioane militare. Lumea secretă a elitei ruse
Noi relatari despre viața privata a unor membri ai elitei ruse aduc in atenție acuzații de comportament abuziv, relații ...
-
O teorie a conspiratiei? Seismul de aproape 9 grade Richter a fost provocat de SUA și a lovit principala bază de submarine nucleare a Marinei Ruse din Pacific
Teorie a conspiratiei sau nu, dar seismul de aproape 9 grade Richter din Kamcheatka a lovit principala baza de submarine ...
-
Cu stâlpul de 400kV călare peste strada Morii
La jumatatea anului trecut, satenii din Casa Veche ( comuna Olanu, județul Valcea ) au asistat la reparația unui stalp d ...
-
Ministrul Transporturilor e acuzat că a dat șpagă ca Anastasiu. Reacția lui Ciprian Șerban: "Totul a fost sub supravegherea autorităților!"
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, ar fi dat, in trecut, ca om de afaceri, de sase ori mita reprezentantilor unu ...
-
După BNR suntem noi care te facem pe tine! Cât câștigă șefii, angajații obișnuiți și care este salariul net al guvernatorului Mugur Isărescu
Cel mai mare salariu din banca centrala a Romaniei este cel luat, fireste, de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Cea mai ...
-
La scurtă vreme după anuntul că Franța va recunoaste statul palestinian, Mossad a atacat cibernetic si a publicat o imensa scurgere de informatii secrete frantuzesti
Pe 23 iulie 2025, un hacker necunoscut - sub pseudonimul „Neferpitou" - a publicat pe un forum de underground pest ...
-
JASON GROUP - O elita de oameni de stiinta se afla la originea Războiului tehnologic ultra-secret al SUA cu restul Lumii
JASON este un grup independent de oameni de știința de elita care consiliaza guvernul Statelor Unite in chestiuni științ ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu