Cazul Lucan: „Am trimis în 2004 o scrisoare la Cotroceni, la Ion Iliescu, atât m-a dus mintea atunci"
Postat la: 26.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Prima reclamaţie împotriva lui Mihai Lucan a fost făcută în 2004 de către Emanuel Ungureanu, de profesie asistent social, un fost colaborator de-al acestuia printre ale cărui atribuţii se număra convingerea aparţinătorilor să doneze organele rudelor aflate în moarte cerebrală.
Timp de circa 14 ani, actualul deputat USR a făcut nenumărate sesizări organelor Statului Român, începând de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Cluj (DIICOT), Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Cluj, DIICOT Bucureşti, Ministerul Sănătăţii şi terminând cu preşedinţia României. Ungureanu povesteşte în a doua parte a interviului despre cum s-a lovit de reţeaua de protecţia pe care Lucan şi-a creat-o la nivel local şi naţional.
Adevărul: Ce s-a întâmplat după ce aţi luat decizia să plecaţi?
Emanuel Ungureanu: Am decis că cea mai bună strategie este să mai rămân câteva luni să mai documentez cazuri de genul acesta. La 24 de ore de la discuţia cu Lucan, care a avut impresia că m-a lămurit, m-a chemat la el cu un aer blând şi mi-a zis să-l ajut „pe tâmpitul ăla de neamţ care făcuse indigestie" (beneficiarul rinichiului unei tinere de 18 ani, pe nume Hencz Kinga, aflată în moarte cerebrală - n.r.). Spre surpriza mea, cetăţeanul german fusese român, tipograf în Sibiu, şi a plecat în Germania de vreo 30 ani.
Mai multe am discutat cu soţia lui, care ştia mai bine româneşte. Am aflat că omul era la al doilea transplant. Când am intrat în rezerva de la etajul 3, un salon ceva mai curat, cu un singur pat, cu baie în interior, surpriza mea a fost să văd peşte pe o farfurie. De asemenea, ciudat a fost faptul că pacientul avea o ţigară în mână. Nu mai văzusem aşa ceva, deoarece regulile erau foarte stricte după operaţie. Atunci mi-am dat seama ce sumă importantă a plătit acest neamţ de i s-a permis aşa ceva. Eu fusesem invitat acolo pentru că avea o indigestie, iar profesorul Lucan ştia că cel care avea să-mi devină socru avea preocupări în zona de nutriţie (n.r. - Emanuel Ungureanu este căsătorit cu fiica unui medic de familie pasionat de nutriţie) - a şi scris un capitol de nutriţie în acel ghid pentru pacienţii transplantaţi despre care v-am spus. Peştele, am aflat mai târziu, fusese comandat de la hotel Continental (un hotel aflat în centrul oraşului, aproape de Institutul de Urologie şi Transplant Renal- n.r.) şi aici veţi vedea cum funcţiona reţeaua. Pacienţii erau luaţi de la Aeroportul Internaţional de Emil Sabo, care se recomanda şi cu numele Sabău. Este un clujean care conduce o afacere şi care a fost acuzat de DNA de o fraudă când a fost director general la CFR Marfă, un apropiat al lui Blaga (Vasile Blaga- fost şef al PDL-nr). El apare şi în dosarul Iacob.
Emil Sabo (Sabău) l-a adus de la aeroport şi l-a cazat la Hotelul Continental, de acolo el a fost transferat la institut. Eu când m-am întors să aduc sucul natural pe care mi-l dăduse viitorul socru, nu l-am mai găsit în Institut, pacientul fusese transferat la Hotelul Continental la etajul 2 într-o cameră pregătită special pentru asta, cu perfuzii, cu igienă specială. De acolo, la nici 24 de ore a şi plecat cu avionul în Germania. Asta era reţeaua, în miezul zilei pacienţii străini făceau transplant acolo, iar apoi erau transferaţi al hotel.
Adevărul: Unde v-aţi angajat după ce aţi renunţat la slujba de la Institut?
Emanuel Ungureanu: Eu mi-am făcut strategia în felul următor: trebuie să rămân în zonă, să mai aflu alte cazuri. La acea oră Lucan în Cluj era Dumnezeu. Faptul că eu, un asistent social pârlit din Suceava devoalez faptul că face trafic organe, m-a făcut să cred că lumea o să mă ridiculizeze. Am mai stat trei luni, timp în care nu s-a mai întâmplat nimic similar, şi i-am cerut profesorului Lucan să mă transfere la Pediatrie 2, dar i-am spus că vreau să rămân cumva în anturajul lui. El ştiind că ştiu anumite lucruri mi-a zis: „Du-te la Pediatrie 2, la copiii tăi, dacă asta vrei, să-i ajuţi. A vorbit cu şeful de la Pediatrie 2, Ioan Figan, şi cu Aurel Bizo - şeful secţiei de Nefrologie, şi m-am transferat.
Eu eram un potenţial pericol pentru el şi a insistat să mi se desfacă contractul de muncă pe motiv de indisciplină, dar directorului economic Sanda Baciu i s-a făcut milă şi l-a convins ca în cartea de muncă să apară „cu acordul părţilor". Lucan voia să mă scoată indisciplinat pentru ca, dacă eu aş mărturisi ce s-a întâmplat cu cazul Kinga, să poată să spună: „Cine zice asta, ăsta care e un nenorocit şi a avut probleme de disciplină, ăsta vorbeşte?". A încercat, dar nu i-a ieşit.
Adevărul: Când aţi făcut prima reclamaţie?
Emanuel Ungureanu: Eu am trimis în mai 2004 o scrisoare la Cotroceni, la Ion Iliescu, atât m-a dus mintea atunci. Am mai trimis şi la Ministerul Sănătăţii, era la vremea aceea ministru Ovidiu Brânzan. Eu nu puteam să dorm noaptea, aveam coşmaruri. Am scris doar despre cazul acela, pentru că pe acela îl ştiam. Am auzit după aia de la Carmen Lăpuşan că veniseră italieni, evrei, apoi a recunoscut şi Lucan într-un interviu în Adevărul despre un azer.
Nu există niciun dubiu că el a făcut trafic de organe pentru că el a recunoscut asta într-un interviu din 2005 din Jurnalul Naţional că SRI ştia despre acest trafic de organe şi că nu trebuie vorbit mai multpentru că ne periclitează intrarea în Uniunea Europeană.
Adevărul: Care a fost reacţia lui Lucan după reclamaţie?
Emanuel Ungureanu: A reacţionat prin Ioan Figan (directorul de la Pediatrie 2-nr). Figan îi era dator pentru că îi aranjase să fie operat pe creier. Acesta a pus două asistente sociale de la Departamentul de Asistenţă Socială, cu care eu nu mă întâlnisem niciodată, le-a pus să facă referate false că vin la serviciu cu întârziere, că nu-mi îndeplinesc îndatoririle de serviciu. Atunci un jurnalist clujean mi-a dat un reportofon ca să le înregistrez atât pe ele, cât şi pe Figan, cu ce pregăteau. Le-am înregistrat. Una dintre ele era însărcinată şi ştiu că a plâns şi a zis că regretă ce a făcut. Atunci jurnalistul s-a dus cu reportofonul la Figan şi, din acel moment, nu mi-a mai făcut nimic. I-am spus că eu voi pleca din clinică atunci când voi dori, pentru că îmi fac treaba, tocmai mă întorsesem din prima tabără pentru copii dependenţi de dializă. Aici îmi aduc aminte de caracterul doctorului Aurel Bizo, care mi-a făcut un raport de activitate absolut elogios, pe care l-a depus la registratură Spitalului de Copii în contraponderea cu mizeria ce mi se pregătise, el informându-mă de capcana pe care voia să mi-o întindă Figan. Cu asemenea mârşăvii se ocupa Lucan, încercând să elimine mizeriile pe care le făcea el.
La DIICOT când aţi ajuns?
Am ajuns în 2004, după ce am depus la Cotroceni şi la Ministerul Sănătăţii acele documentele pe care eu acum le caut în arhiva Cotroceniului. La DIICOT m-am dus şi m-am întâlnit cu Teodora Molnar, DIICOT abia s-a înfiinţat în 2004. Procuroarea mi s-a părut foarte speriată de lucrurile pe care le ştiu. Ea mi-a spus că a mai documentat cazuri şi are în lucru un dosar, dar care-l vizează pe Emil Sabo, nu pe Lucan, lucru care mi s-a părut straniu. I-am spus tot ceea ce ştiu şi m-a chemat a doua zi la ora 13.00 să scriu o declaraţie. Am avut inspiraţia să ajung la 13 fără 10.
Nu mică mi-a fost surpriza, când îndreptându-mă spre camera unde era doamna Molnar, pe treptele Curţii de Apel, unde era sediul DIICOT, l-am văzut pe Emil Sabo, urcând la ea. M-am întors cu viteză, pentru că m-am speriat foarte tare. Am sunat-o pe doamna Molnar: „Păi eu nu v-am rugat să-mi asiguraţi protecţie, dumneavoastră mă puneţi să mă vadă ăsta cum spun lucrurile pe care vi le-am spus?" Cu un glas foarte rece mi-a zis: „Voiam să văd dacă vă cunoaşteţi cu adevărat".
Ulterior am plecat la poliţiştii de la Crimă Organizată care aveau sediu în Piaţa 1 Mai şi am căutat-o, la indicaţia unui jurnalist clujean (Mihai Şoica), pe doamna comisar Marin. Doamna comisar părea şi ea speriată, dar era foarte hotărâtă. M-a chemat într-o încăpere „hai, să vorbim aici, să nu ne audă Oţel (Ioan Oţel, şeful pe atunci al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog - n.r.) şi nu ştiu ce încredere pot avea în colegi, pentru că oricum lucrurile se vor bloca la Bucureşti.
Doamna mi-a confirmat că există şi alte cazuri de genul acesta, dar nu ne putem atinge de el pentru că are protecţie la Curtea de Apel şi din partea lui Ioan Oţel. De la acel moment, plângerea „a murit".
Doamna Marin şi-a notat lucruri, a spus că pe o parte le ştie. Ea trebuie să fi avut un dosar care a ajuns pe undeva. Mi-a spus că nu ştie de ce parte este Teodora Molnar. Dacă era nu avea încredere în procurorul DIICOT, eu ce să mai fac atunci. Teodora Molnar trebuie să dea socoteală pentru acel dosar, să explice unde s-a oprit dosarul, de ce nu m-a chemat la declaraţii, de ce nu sunt probe.
Ce s-a întâmplat după acest episod?
Surpriza mea a fost că ei nu s-au oprit, am crezut că se vor speria, dar nu a fost aşa. M-a sunat secretara ministrului Sănătăţii, Ghiocel o chema, să mă cheme la o discuţie cu un secretar de stat din Minister. Eu mi-am amintit că acel secretar de stat, un medic din Iaşi fusese la nişte băute cu Lucan, la nişte congrese şi erau foarte apropiaţi. Mi-am dat seama că toate porcăriile de la Figan veneau pe această filieră, sistemul încercând să mă elimine. În vara acelui an, imediat după ce Lucan a aflat de scrisorile mele şi de demersurile la DIICOT, a încercat să mă dea afară de la Pediatrie 2. A făcut mai mult decât atât. A pus pe cineva să-mi vandalizeze maşina. Ştiu asta sigur că înainte de a pleca la mare, eu aveam domiciliu pe o stradă unde locuiau şi socrii mei, am găsit maşina vopsită pe partea stângă, o maşină vişinie.
Probabil că după al doilea scandal Iacob din 2005, cineva i-a spus că lucrurile erau prea groase şi a renunţat la sumele importante pe care le primea de la străini, nu cred că după acest an a mai făcut transplanturi la străini, pentru că a transformat Lukmed într-o afacere mai prosperă şi mai puţin riscantă, a acoperit-o cu hârtii. Afacerea aducea este 1 milion de euro pe an, în afară de şpaga pe care o lua de la pacienţi.
Ce s-a întâmplat în cazul Iacob 2?
Acest tip din Braşov (Iulian Iacob - n.r.) fusese băgat în reţea după ce şi-a vândut un rinichi. I s-a dat doar o parte din banii promişi, cerându-i-se să aducă alţi donatori pentru a primi restul de bani. Dacă un pacient cu insuficienţă renală îşi căuta rinichi pe piaţa neagră, Lucan închidea ochii, se făceau acte notariale ca şi cum ar fi fost prieteni şi totul se face benevol. Lucan ştia acest lucru, el făcea intervenţia şi încasa banii. Cam atâta era treaba lui.
„Mi-am dat seama că în anturajul lui Lucan activa un personaj pe nume Ioan Oţel, şeful pe atunci al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA), un individ extrem de viclean şi ticălos, care era foarte apropiat de Lucan şi care l-a protejat în toţi aceşti ani de posibilele probleme în justiţie şi care a acoperit traficul de organe împreună cu cei care conduceau structura SRI în acel an şi bine-înţeles cu larga protecţie a procurorului Maghiar, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Cluj. Cam ăsta era cercul de prieteni"
Cât costa o operaţie?
Cel puţin 10.000 de mărci la început, iar apoi a crescut la 15.000 - 20.000 euro pentru operaţie. Plata pentru rinichi era separată.
Rolul intermediarului în special în chestiunea cu străinii era următorul: Lucan nu voia să pună mâna pe bani, de aia a avut tot felul de locotenenţi. Emil Sabo făcea asta. El a încercat să mă pună pe mine în locul lui Emil Sabo sau Sabău (după dosar am înţeles că şi-a schimbat numele).
Emil Sabo lua banii de la străini şi îi dădea românului amărât cu rinichiul, îi dădea lui Lucan suma necesară operaţiei şi se ocupa de cazare, să-l ducă la aeroport, ştia engleză foarte bine. Se pare că a fost destul de lacom, deoarece Iacob a fost nemulţumit că i s-a promis o sumă de bani, dar a primit mai puţin. De asta s-a şi dus la OTV, dar pentru că la Dan Diaconescu se întâmplau tot felul de prostii nimeni nu l-a crezut. Iacob a fost şi la DIICOT, s-a început ceva anchetă la Braşov, dar lucrurile s-au oprit. A fost şi la Cluj la Parchet, dar degeaba. Lucan a început să distrugă actele, una dintre metodele prin care a ascuns traficul de organe a fost inundarea arhivei şi, apoi, foile nu se mai găseau.
Procurorul a scris, practic, în rezoluţie, că nu s-a putut demonstra că Iacob a făcut transplantul la Cluj, deşi el indica persoane, sume de bani, locuri. Au zis că nu există probe. Iacob era folosit pentru a găsi alţi donatori săraci. Ăsta era stilul lui Lucan, dacă erai bolnav, tu nu trebuia să vii la clinică doar cu un donator, el tipiza mai mulţi. Apoi Emil Sabo le zicea: „nu eşti potrivit pentru X, dar eşti potrivit cu un alt pacient", şi astfel le făcea legătura cu oameni de pe lista de aşteptare. După această poveste începe businessul numit Lukfurt, pentru că aşa spunea personalul din Institutul de Transplant. Nu-i spuneau Lukmed. Era un fel de parolă între ei.
Din ceea ce spuneţi, putem trage concluzia că exista o întreagă reţea de protecţie formată în jurul medicului Mihai Lucan?
Marile întrebări după 20 ani de activitate a lui Lucan la Cluj sunt ce rol au avut Emil Boc (care l-a pus consilier pe probleme de sănătate pe vremea când era premier şi a promovat concesiunea unui teren pentru ridicarea clinicii Lukmed-nr), Gheorghe Funar (fost primar al Clujului-nr), Marius Nicoară (actual parlamentar PNL, fost preşedinte de Consiliu Judeţean Cluj-nr), Laszlo Attila (parlamentar UDMR, şeful Comisiei de Sănătate din Senat-nr), Florin Stamtian (parlamentar PNL, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, fost prefect, ex-director al Clinicii de Ginecologie 1 din Cluj-nr), Teodor Meleşcanu (fost director SIE-nr), Vasile Dâncu în protecţia politică a acestui individ. Ce rol au avut oameni de afaceri precum Ovidiu Turcu? Ce rol au avut oameni din sistem precum Marius Bojiţă (fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie-nr), Ioan Irimie (actual şef al UMF Cluj), Florian Bodog (ministrul Sănătăţii-nr), toţi miniştrii Sănătăţii care au închis ochii la datoriile Institutului, şefa Casei de Asigurări de Sănătate, Emilia Groza, fostul şef al Direcţiei pentru Sănătate Publică Cluj (Mihai Moisescu-nr) care au fost audiat de procurori acu 2 nopţi.
Ce se ştie despre generalii SRI care au fost în aceşti 20 de ani la Cluj, şi care ştiau despre ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu traficul de organe, de ce nu l-a investigat nimeni? N-a ştiut SRI despre despre jaful de la Lukmed? Ce putem spune despre procurorii Hrudei şi Mornăilă (fostul şi actualul şef al DIICOT Cluj-nr), care par de pe altă planetă şi spun că nu avut nicio fel de informaţii? Îi întreabă pe aceşti domni cineva, răspund cu funcţia lor? Vreun şef DIICOT, doamna Teodora Molnar, procurorul Maghiar răspund pentru această protecţie de tip mafiot? Ştia fostul şef al Secţiei penale Daniel Morar, actual judecător la Curtea Constituţională ştia de faptul că Lucan ia mită cum respiră?
Sursa: Adevarul
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi dezvăluiri șocante: Cum au încasat 13 directori Romsilva bonusuri de pensionare de un milion de euro, în ultimii 2 ani
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a dezvaluit vineri, 5 septembrie, ca 13 directori din cadrul Romsilva au incasat, doa ...
-
În buricul Clujului: Nașul și cu finul au pus mâna pe un club sindical de un milion de euro
În perioada postdecembrista s-a produs un mare jaf și cu patrimoniul organizațiilor cooperatiste și sindicale, car ...
-
Ursula a băgat un fake news cu privire la bruiajul avionului de către ruși: Datele spun altceva - Flight Radar ridică serioase semne de întrebare
La nivelul Comisiei Europene s-a explicat faptul ca avionul Ursulei von der Leyen a fost bruiat de catre sistemele ruseș ...
-
Vacanță sex-inclusive pentru funcționarii primăriei: 7 nopți la Miami, mascate drept studiu despre sărăcie
În timp ce premierul Romaniei cere austeritate și limitarea deplasarilor externe, la Baia Mare banii publici se to ...
-
Tulsi Gabbard acuzată că dinamitează celebra rețea Five Eyes: Serviciile secrete din Europa funcționează în orb
Directoarea serviciilor secrete naționale americane, Tulsi Gabbard, este acuzata ca nu vrea sa impartașeasca informațiil ...
-
Adriean Videanu primește ajutor de la Guvern de peste 26 de milioane de euro ca sa resusciteze fabrica familiei
Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, vrea sa deschida o fabrica de reciclare a deșeurilor pe fosta platforma Mar ...
-
Gata, s-a aflat! Un fost analist al CIA oferă date care pun într-o altă perspectivă așa-zisa Revoluție din România din decembrie 1989
Un fost analist al serviciilor de informații CIA, Richard Andrew Hall, a declarat pentru BIRN ca testamentul lui Ion Ili ...
-
Cum acționa deputatul AUR acuzat că lua casele bătrânilor: „Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!"
Noi stenograme au aparut in dosarul „Fabrica de moșteniri" in care Vlad Virgil, consilier local AUR in cadrul Cons ...
-
Cu cât mai multe doze de vaccin anti-Covid cu atât mortalitatea e mai mare: datele de la 18 milioane de japonezi demonstreaza excesul de morti subite legate de serul mARN
Persoanele care au primit vaccinurile Covid-19 au avut un risc semnificativ mai mare de deces in primul an dupa vaccinar ...
-
Grav de tot: IA de la Meta rescrie istoria Romaniei. Un cercetător: "O formă toxică. Colectează analfabeți transformați în mase ușor de manevrat"
Radu Oltean, artist si cercetator specializat pe ilustrația reconstitutiva istorica si arheologica, incearca de cateva l ...
-
Prins de paparazzi in Herăstrău: Călin Georgescu la discuții cu un personaj controversat despre care a negat ca-l cunoaște
Imagini surprinse de paparazzi dezvaluie o legatura pe care niciunul dintre cei implicați nu a recunoscut-o pana acum: f ...
-
Ca sa protejeze nume grele din dosar, cazul Epstein e ținut sub cheie: Un judecător federal respinge cererea lui Donald Trump cu privire la publicarea documentelor
Un judecator federal american a respins miercuri cererea guvernului lui Donald Trump de a ridica secretul judiciar asupr ...
-
Dosar secret privind lovitura de stat din 6 decembrie 2024 din România - care indică direct foști oficiali: Iohannis, Ciolacu, Odobescu
O dezvaluire șocanta se contureaza la Washington. Potrivit unei surse de nivel inalt din cadrul administrației Trump, di ...
-
Regimul neo-marxist de la Bucuresti introduce controlul total asupra mobilitatii cetatenilor care vor mai si plati pentru a fi urmariti non-stop!
Pentru cine nu credea pana acum si-si inchipuia ca in Romanie e o mare democratie europeana, credem ca dupa ce va citi c ...
-
Bill Gates a dat undă verde pentru a pulveriza în secret ADN sintetic pe produsele alimentare din fermele sale
Bill Gates, prin sprijinul acordat companiei Flagship Pioneering, a dat unda verde pentru a pulveriza in secret ARN sint ...
-
Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Compania Naționala de Investiții (CNI) i-a platit 26.000 de euro, in doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunosc ...
-
Cum se ocupă un fotomodel din Dubai de cateringul din școlile din România. Firma cu legături în PSD care primește contracte de sute de milioane de euro
Firma Gab Pavolux SRL Buzau a semnat, in ultimii ani, zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering ...
-
Cumetria de la Hidroelectrica: Ministrul Energiei a cerut numirea finului și șefului său de cabinet într-o funcție de conducere
Acționarii Hidroelectrica se vor intruni pe 8 septembrie pentru a numi un nou membru in Consiliul de Supraveghere al com ...
-
Microbuze electrice, cumpărate la preț triplu din fonduri PNRR. Oameni-cheie din PNL, implicați în afacere
Înca un caz cu presupuse practici imorale și ilicite, pe bani europeni, uimește Romania: achiziții de microbuze el ...
-
Petreceri cu orgii din banii PNRR. Acuzații grave la adresa partidului aflat la putere, în Polonia
O inițiativa de transparența in ceea ce privește cheltuielile de recuperare economica post-Covid ale Poloniei, amanata d ...
-
George Simion are legături cu Ilan Șor. Mesajul găsit de Poliția din Republica Moldova în telefoanele rețelei proruse conduse de oligarhul fugar
Poliția din Republica Moldova a descoperit, in telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul ...
-
Numele Laurei Codruța Kovesi și al lui Florian Coldea, în centrul unui mare scandal în Grecia
Mare agitație produce un articol al deputatei Noii Democrații din Grecia, Sofia Voultepsi, prin care aceasta pare sa o v ...
-
Cum au dispărut datorii la stat de 113 milioane de euro ale grupului de firme cu cele mai puternice legături cu Rusia. ANAF invocă secretul fiscal, compania nu răspunde
Patru companii din holdingul Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de magnatul constanțean Gabriel Comanescu, nu mai a ...
-
Orgii, amante și avioane militare. Lumea secretă a elitei ruse
Noi relatari despre viața privata a unor membri ai elitei ruse aduc in atenție acuzații de comportament abuziv, relații ...
-
O teorie a conspiratiei? Seismul de aproape 9 grade Richter a fost provocat de SUA și a lovit principala bază de submarine nucleare a Marinei Ruse din Pacific
Teorie a conspiratiei sau nu, dar seismul de aproape 9 grade Richter din Kamcheatka a lovit principala baza de submarine ...
-
Cu stâlpul de 400kV călare peste strada Morii
La jumatatea anului trecut, satenii din Casa Veche ( comuna Olanu, județul Valcea ) au asistat la reparația unui stalp d ...
-
Ministrul Transporturilor e acuzat că a dat șpagă ca Anastasiu. Reacția lui Ciprian Șerban: "Totul a fost sub supravegherea autorităților!"
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, ar fi dat, in trecut, ca om de afaceri, de sase ori mita reprezentantilor unu ...
-
După BNR suntem noi care te facem pe tine! Cât câștigă șefii, angajații obișnuiți și care este salariul net al guvernatorului Mugur Isărescu
Cel mai mare salariu din banca centrala a Romaniei este cel luat, fireste, de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Cea mai ...
-
La scurtă vreme după anuntul că Franța va recunoaste statul palestinian, Mossad a atacat cibernetic si a publicat o imensa scurgere de informatii secrete frantuzesti
Pe 23 iulie 2025, un hacker necunoscut - sub pseudonimul „Neferpitou" - a publicat pe un forum de underground pest ...
-
JASON GROUP - O elita de oameni de stiinta se afla la originea Războiului tehnologic ultra-secret al SUA cu restul Lumii
JASON este un grup independent de oameni de știința de elita care consiliaza guvernul Statelor Unite in chestiuni științ ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu