Birjarul Grațielei Gavrilescu de la Poliția Locală Ploiești, Carmen Gheorghe, urmărit penal în dosarul primarului din Câmpina
Postat la: 29.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, este cercetat acum şi pentru delapidare, au declarat, luni, surse apropiate anchetei. Anchetatorii au extins cercetările în cazul lui Tiseanu şi pentru delapidare şi au prelungit măsura controlului controlului judiciar.
Horia Tiseanu a fost audiat de procurorii DNA Ploieşti la sfârşitul lunii septembrie, fiind pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Gheorghe Ecatrinescu, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Carmen Daniela Gheorghe, la data faptei director executiv la Poliţia Locală Câmpina, in prezent sefa Politiei Locale Ploiesti, şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Surprinzator, actualul edil liberal al Ploiestiului, Adrian Dobre, continua sa o mentina pe Carmen Gheorghe in fruntea Politiei Locale, desi are o multime de performate cu iz penal. DNA arată într-un comunicat emis la acel moment că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale un procentaj de 10% din valoarea unui contract de execuţie lucrări în sumă totală de 317.817 lei, din care a primit efectiv suma de 17.000 de lei.
Masina de la sat folosita in scopuri personale
"În schimbul acestor bani, inculpatul a facilitat firmei omului de afaceri câştigarea selecţiei de oferte (la cererea primarului Tiseanu Horia Laurenţiu au fost întocmite alte 2 oferte la preţuri superioare, fapt ce a asigurat desemnarea ca şi câştigătoare a ofertei societăţii reprezentate de omul de afaceri) şi a procedat la aprobarea încheierii contractului respectiv", explică procurorii. Totodată, în cursul aceluiaşi an, Tiseanu, beneficiind de ajutorul celor trei suspecţi, a dispus achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive, cu încălcarea dispoziţiilor legale, mai arată DNA.
Potrivit sursei citate, maşina a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului, deoarece, conform prevederilor legale, Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona autoturisme pentru folosinţa proprie. "Pentru a păstra o aparenţă de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată însuşi dreptul de a achiziţiona autoturisme)", mai spun procurorii. Conform anchetatorilor, în acest fel, Tiseanu a prejudiciat bugetul local, fiind totodată creat un folos necuvenit atât pentru acesta, prin utilizarea nelegală a autovehiculului, cât şi pentru societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, achiziţia făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Carmen Gheorghe- birjarul de serviciu al Graţielei Gavrilescu
ZIUAnews a semnat de mai multe ori prin revenirea protejatei fostului ministru al Mediului, Apelor si Padurilor, Gratiela Gavrilescu, acum candidat ALDE pentru Camera Deputatilor, Carmen Gheorghe, in fruntea Politiei Locale Ploiesti s-a incercat trasnformarea institutiei intr-o firma de paza privata, dar platita din banii ploiestenilor. Dupa ce deputata traseista de Prahova - Gratiela Gavrilescu a fost numita ministru al Mediului, Apelor si Padurilor din partea partidului lui Tariceanu, a inceput sa se comporte ca un vataf al Ploiestiului. Si ca orice vataf care se respecta a considerat ca Politia Locala Ploiesti trebuie sa fie la dispozitia sa.
Ca atare, in functia de director al Politiei Locale Ploiesti a fost adusa de la Campina, 6 aprilie2015, controversata Carmen Daniela Gheorghe. Ea a mai fost a mai fost şef al Poliţiei Locale Ploieşti intre 2005 si 2009, cand tandemul Adrian Semcu - Gratiela Gavrilescu, facea legea in Ploiesti. Dar, in februarie 2010 a fost demisa de catre edilul Ploiestiului, Andrei Volosevici, pentru mai multe ilegalitati printre care si faptul ca isi dadea singura prime lunare de 1.000 de lei. Imediat dupa ce a revenit la sefia Politiei Locale Ploiesti, Carmen Daniela Gheorghe a inceput sa comporte ca un birjar si a transformat Politia Locala Ploiesti intr-o firma paza, unde protejata ministrului Gartiela Gavrilescu taie si spanzura dupa bunul plac.
Şoferul personal al Graţielei Gavrilescu plătit de Poliţia Locală Câmpina
Revenirea Danielei Gheorghe la sefia Politiei Locale Ploiesti poate fi considerata si ca un decont al serviciilor pe care acestea le-a facut pentru ministrul Gratiela Gavrilescu. Cand aceasta era director al Politiei Locale Campina, il avea ca angajat pe Liviu Iosif, dar, de fapt, acesta a fost soferul personal al ministrului Gratiela Gavrilescu, desi era platit din bani publici ai campinenilor.
Scene erotice filmate la locul de muncă
Carmen Ramona Gheorghe si-a postat pe internet o fotografie in care o inghesuie si o pipaie, cu un gest incarcat de erotism, pe una dintre subalterne. Fara sa considere ca simularea actelor sexuale - chiar si cu persoane de acelasi sex - la serviciu constituie un act nepotrivit, sefa Politiei Comunitare Ploiesti si-a postat pe internet o fotografie sexy. Intreaga scena pare sa se consume chiar in biroul directoarei Carmen Daniela Gheorghe. In fata aparatului de fotografiat, ea o apleaca usor peste masa de lucru pe una dintre agente si insista cu mana pe fesele acesteia.
Imbracata in uniforma de serviciu, subordonata lasa de inteles ca se simte in siguranta in mainile sefei sale si zambeste languros spre obiectiv. Din alte fotografii pe care Carmen Daniela Gheorghe a tinut sa le faca publice reiese ca aceasta are o fire nonconformista (are inclusiv cercel in nas), lipsita de prejudecati. In acest sens, femeia s-a lasat pozata langa un coleg care o tine tandru de brat, iar intr-o alta ipostaza isi trage decolteul in jos ca si cum ar vrea sa-si expuna sanii in fata aparatului.
Petrecere eșuată în ograda ISU Prahova
Carmen Gheorghe a decis ca anul trecut, la nici o luna dupa tragedia de la Clubul Colectiv, mai exact pe 21 decembrie 2015, dupa orele pranzului, a vrut sa organizeze o petrecere de sfarsit de an pentru politistii locali din Ploiesti. Chermeza, ca sa fie ferita de ochii muritorilor de rand, urma sa fie organizata de directorul Carmen Gheorghe tocmai in incinta sediului ISU Prahova si consta in taierea unui porc de circa 180 kg, stropit cu tuica fiarta si vine de Valea Calugareasca. Dar, petrecerea a fost anulata ca urmarea a interventiei viceprimarului Ploiestiului, Cristian Ganea.
Ion Teleanu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Apar legăturile cu Rusia: Desființarea Comisiei Europene și alte propuneri către cel mai influent think-tank al administrației Trump - The Heritage Foundation
Cel mai influent grup de reflecție al administrației Trump, The Heritage Foundation, primește propuneri din partea forțe ...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu