Birjarul de serviciu al vicepremierului Grațiela Gavrilescu de la Poliția Locală Ploiești, Carmen Gheorghe, a fost trimisă în judecată
Postat la: 05.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Procurorii DNA Ploiești au trimis-o ieri în judecată pe Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești, prietena foarte buna cu vicepremierul Gratiela Gavrilescu, alături de primarul Municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Carmen Gheorghe, la data faptei director executiv în cadrul Poliției Locale Câmpina, este acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit unui comunicat al DNA Ploiești dat publicității astăzi. Comunicatul DNA precizeaza:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
TISEANU HORIA LAURENȚIU, primar la municipiului Câmpina, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- trafic de influență,
- instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată,
ECATERINESCU GHEORGHE, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
GHEORGHE CARMEN DANIELA, la data faptei director executiv în cadrul Poliției Locale Câmpina, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
MICU COSTIN-OCTAVIAN, reprezentant legal al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, inculpatul Tiseanu Laurențiu Horia, în calitate de primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuție lucrări ce urmau a-i fi încredințate acestei firme de către două instituții aflate în subordinea Primăriei municipiului Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei. În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituții publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societății administrată de omul de afaceri sau unei societăți agreate de acesta.
În perioada iulie 2014 - iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a dispus în mod nelegal achiziționarea unei mașini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale și exclusive.
Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliției Locale Câmpina (unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului) deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziționa niciun fel de autoturism pentru folosința proprie.
Pentru a păstra o aparență de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei).
Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituției publice în conturi separate, cu consecința aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziție în această limită ar fi fost legală (este de menționat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituțiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziționa autoturisme).
În perioada iulie 2010 - iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, în aceeași calitate, i-a determinat pe angajații unei unități aflată în subordinea Primăriei municipiului Câmpina să-i remită din gestiunea unității, un nr. de 1.409 bonuri valorice carburant a 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantității de 12.347,4 litri carburanți, cantitate folosită în interesul personal al acestuia.
Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei - dotări suplimentare și cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului).
În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primăria municipiului Câmpina de către inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, până la concurența sumei de 139.248,46 lei.
Primăria municipiului Câmpina a comunicat faptul că își rezervă dreptul de a se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile legale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Potrivit Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, legea prevede expres trimiterea în judecată ca moment al suspendării de drept a raportului de serviciu. Astfel,când un funcționar public este trimis în judecată, raportul de serviciu se suspendă până la o sentință definitivă și irevocabilă. Ca atare, prietena Gratielei Gavrilescu trebuie suspendata din functia de sef al Politiei Locale Ploiesti de catre edilul sef al Ploiestiiului, liberalul Adrian Dobre.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi dezvăluiri șocante: Cum au încasat 13 directori Romsilva bonusuri de pensionare de un milion de euro, în ultimii 2 ani
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a dezvaluit vineri, 5 septembrie, ca 13 directori din cadrul Romsilva au incasat, doa ...
-
În buricul Clujului: Nașul și cu finul au pus mâna pe un club sindical de un milion de euro
În perioada postdecembrista s-a produs un mare jaf și cu patrimoniul organizațiilor cooperatiste și sindicale, car ...
-
Ursula a băgat un fake news cu privire la bruiajul avionului de către ruși: Datele spun altceva - Flight Radar ridică serioase semne de întrebare
La nivelul Comisiei Europene s-a explicat faptul ca avionul Ursulei von der Leyen a fost bruiat de catre sistemele ruseș ...
-
Vacanță sex-inclusive pentru funcționarii primăriei: 7 nopți la Miami, mascate drept studiu despre sărăcie
În timp ce premierul Romaniei cere austeritate și limitarea deplasarilor externe, la Baia Mare banii publici se to ...
-
Tulsi Gabbard acuzată că dinamitează celebra rețea Five Eyes: Serviciile secrete din Europa funcționează în orb
Directoarea serviciilor secrete naționale americane, Tulsi Gabbard, este acuzata ca nu vrea sa impartașeasca informațiil ...
-
Adriean Videanu primește ajutor de la Guvern de peste 26 de milioane de euro ca sa resusciteze fabrica familiei
Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, vrea sa deschida o fabrica de reciclare a deșeurilor pe fosta platforma Mar ...
-
Gata, s-a aflat! Un fost analist al CIA oferă date care pun într-o altă perspectivă așa-zisa Revoluție din România din decembrie 1989
Un fost analist al serviciilor de informații CIA, Richard Andrew Hall, a declarat pentru BIRN ca testamentul lui Ion Ili ...
-
Cum acționa deputatul AUR acuzat că lua casele bătrânilor: „Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!"
Noi stenograme au aparut in dosarul „Fabrica de moșteniri" in care Vlad Virgil, consilier local AUR in cadrul Cons ...
-
Cu cât mai multe doze de vaccin anti-Covid cu atât mortalitatea e mai mare: datele de la 18 milioane de japonezi demonstreaza excesul de morti subite legate de serul mARN
Persoanele care au primit vaccinurile Covid-19 au avut un risc semnificativ mai mare de deces in primul an dupa vaccinar ...
-
Grav de tot: IA de la Meta rescrie istoria Romaniei. Un cercetător: "O formă toxică. Colectează analfabeți transformați în mase ușor de manevrat"
Radu Oltean, artist si cercetator specializat pe ilustrația reconstitutiva istorica si arheologica, incearca de cateva l ...
-
Prins de paparazzi in Herăstrău: Călin Georgescu la discuții cu un personaj controversat despre care a negat ca-l cunoaște
Imagini surprinse de paparazzi dezvaluie o legatura pe care niciunul dintre cei implicați nu a recunoscut-o pana acum: f ...
-
Ca sa protejeze nume grele din dosar, cazul Epstein e ținut sub cheie: Un judecător federal respinge cererea lui Donald Trump cu privire la publicarea documentelor
Un judecator federal american a respins miercuri cererea guvernului lui Donald Trump de a ridica secretul judiciar asupr ...
-
Dosar secret privind lovitura de stat din 6 decembrie 2024 din România - care indică direct foști oficiali: Iohannis, Ciolacu, Odobescu
O dezvaluire șocanta se contureaza la Washington. Potrivit unei surse de nivel inalt din cadrul administrației Trump, di ...
-
Regimul neo-marxist de la Bucuresti introduce controlul total asupra mobilitatii cetatenilor care vor mai si plati pentru a fi urmariti non-stop!
Pentru cine nu credea pana acum si-si inchipuia ca in Romanie e o mare democratie europeana, credem ca dupa ce va citi c ...
-
Bill Gates a dat undă verde pentru a pulveriza în secret ADN sintetic pe produsele alimentare din fermele sale
Bill Gates, prin sprijinul acordat companiei Flagship Pioneering, a dat unda verde pentru a pulveriza in secret ARN sint ...
-
Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Compania Naționala de Investiții (CNI) i-a platit 26.000 de euro, in doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunosc ...
-
Cum se ocupă un fotomodel din Dubai de cateringul din școlile din România. Firma cu legături în PSD care primește contracte de sute de milioane de euro
Firma Gab Pavolux SRL Buzau a semnat, in ultimii ani, zeci de contracte din fonduri publice pentru servicii de catering ...
-
Cumetria de la Hidroelectrica: Ministrul Energiei a cerut numirea finului și șefului său de cabinet într-o funcție de conducere
Acționarii Hidroelectrica se vor intruni pe 8 septembrie pentru a numi un nou membru in Consiliul de Supraveghere al com ...
-
Microbuze electrice, cumpărate la preț triplu din fonduri PNRR. Oameni-cheie din PNL, implicați în afacere
Înca un caz cu presupuse practici imorale și ilicite, pe bani europeni, uimește Romania: achiziții de microbuze el ...
-
Petreceri cu orgii din banii PNRR. Acuzații grave la adresa partidului aflat la putere, în Polonia
O inițiativa de transparența in ceea ce privește cheltuielile de recuperare economica post-Covid ale Poloniei, amanata d ...
-
George Simion are legături cu Ilan Șor. Mesajul găsit de Poliția din Republica Moldova în telefoanele rețelei proruse conduse de oligarhul fugar
Poliția din Republica Moldova a descoperit, in telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul ...
-
Numele Laurei Codruța Kovesi și al lui Florian Coldea, în centrul unui mare scandal în Grecia
Mare agitație produce un articol al deputatei Noii Democrații din Grecia, Sofia Voultepsi, prin care aceasta pare sa o v ...
-
Cum au dispărut datorii la stat de 113 milioane de euro ale grupului de firme cu cele mai puternice legături cu Rusia. ANAF invocă secretul fiscal, compania nu răspunde
Patru companii din holdingul Grup Servicii Petroliere (GSP), deținut de magnatul constanțean Gabriel Comanescu, nu mai a ...
-
Orgii, amante și avioane militare. Lumea secretă a elitei ruse
Noi relatari despre viața privata a unor membri ai elitei ruse aduc in atenție acuzații de comportament abuziv, relații ...
-
O teorie a conspiratiei? Seismul de aproape 9 grade Richter a fost provocat de SUA și a lovit principala bază de submarine nucleare a Marinei Ruse din Pacific
Teorie a conspiratiei sau nu, dar seismul de aproape 9 grade Richter din Kamcheatka a lovit principala baza de submarine ...
-
Cu stâlpul de 400kV călare peste strada Morii
La jumatatea anului trecut, satenii din Casa Veche ( comuna Olanu, județul Valcea ) au asistat la reparația unui stalp d ...
-
Ministrul Transporturilor e acuzat că a dat șpagă ca Anastasiu. Reacția lui Ciprian Șerban: "Totul a fost sub supravegherea autorităților!"
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, ar fi dat, in trecut, ca om de afaceri, de sase ori mita reprezentantilor unu ...
-
După BNR suntem noi care te facem pe tine! Cât câștigă șefii, angajații obișnuiți și care este salariul net al guvernatorului Mugur Isărescu
Cel mai mare salariu din banca centrala a Romaniei este cel luat, fireste, de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Cea mai ...
-
La scurtă vreme după anuntul că Franța va recunoaste statul palestinian, Mossad a atacat cibernetic si a publicat o imensa scurgere de informatii secrete frantuzesti
Pe 23 iulie 2025, un hacker necunoscut - sub pseudonimul „Neferpitou" - a publicat pe un forum de underground pest ...
-
JASON GROUP - O elita de oameni de stiinta se afla la originea Războiului tehnologic ultra-secret al SUA cu restul Lumii
JASON este un grup independent de oameni de știința de elita care consiliaza guvernul Statelor Unite in chestiuni științ ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu