Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Somaţia lui Trump pentru actorii de pe Broadway, după ce l-au criticat pe vicepresedinte

Postat la: 20.11.2016 - 07:51 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Vicepreşedintele ales al Statelor Unite, Mike Pence, a fost huiduit pe Broadway de către publicul care asista la musicalul hip-hop „Hamilton", iar apoi chiar unul dintre actorii de pe scenă i-a transmis un mesaj despre importanţa protejării diversităţii, după încheierea spectacolului. Preşedintele SUA, magnatul Donald Trump, a reacţionat pe Twitter şi le-a cerut actorilor să prezinte scuze „minunatului viitor vicepreşedinte".

Vineri seara, atunci când Pence a intrat în sala de spectacole pentru a asista la spectacolul de pe Broadway, la Teatrul Richard Rogers, acesta a fost întâmpinat de câţiva simpatizanţi, iar apoi mai mulţi oameni au început să-l huiduie, arată înregistrările postate online de cei care au asistat la aceste scene. Pence a mers pe culoar, îndreptându-se spre locul său, şi a salutat scurt, pe măsură ce oamenii aflaţi în clădire începeau să realizeze cine este. Imediat au început huiduielile.

Şi în timpul spectacolului au existat întreruperi din cauza unor comentarii acide la adresa vicepreşedintelui rostite cu voce tare. Unii oameni au făcut imediat legătura între poziţionarea sa conservatoare, cu accent pe interzicerea drepturilor homosexualilor, şi participarea sa la un musical hip-hop cu o distribuţie extrem de variată ca gen şi orientare, se arată într-o relatare publicată de revista Variety.

Iniţial toată lumea a crezut că Pence a plecat de la spectacol în pauză, dar mai târziu s-a dovedit că se întorsese la scaunul său, cel mai probabil după ce luminile s-au stins, la începutul celui de-al doilea act, pentru a încerca să evite întreruperile. Vicepreşedintele ales a asistat până la urmă la întreaga reprezentaţie, iar când era gata să iasă din clădire, după ce cortina a căzut, unul dintre actori l-a rugat să vină înapoi.

Brandon Dixon, care joacă rolul vicepreşedintelui Aaron Burr, a ieşit în faţă şi a luat cuvântul. Le-a mulţumit celor din public pentru prezenţă, iar apoi a spus: „Domnule vicepreşedinte Mike Pence, vă văd ieşind, dar sper că ne veţi asculta doar câteva clipe". Câteva huiduieli începuseră deja să se audă din mulţime, dar Dixon i-a rugat pe spectatori să facă linişte, pentru că are un mesaj de transmis. „Nu e nimic de huiduit aici, doamnelor şi domnilor, noi transmitem o poveste de iubire. Mike Pence, sunteţi binevenit aici. Noi suntem americanii diverşi îngrijoraţi că noua dumneavoastră administraţie nu ne va proteja, nici pe noi, nici planeta noastră, nici pe copiii sau pe părinţii noştri", a spus actorul.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE