Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Oscar 2017. Astăzi sunt anunțate nominalizările

Postat la: 24.01.2017 - 12:40 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Intrăm în linie dreptă pentru cele mai aşteptate, cunoscute şi importante premii ale cinematografiei americane. Astăzi vor fi anunţate nominalizările la Oscar. „La la Land", „Moonlight" şi „Manchester by the sea" sunt favorite să concureze la cele mai multe categorii.

Membrii Academiei Americane de Film (peste 6.000 de profesionişti ai filmului) îşi votează preferaţii cu peste două luni înainte, în mod normal fiecare membru votând filmele din categoria sa de specializare. Procesul este secret, aşa cum secrete sunt şi rezultatele până în momentul în care plicurile sunt deschise pe scena Dolby Theater din Los Angeles. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunțate astăzi, la ora 15.18.

Principalul favorit este considerat musicalul La La Land, care deja a dominat Globurile de Aur, unde a câștigat un număr record de trofee. Emma Stone și Ryan Gosling sunt văzuți ca principalii favoriți pentru categoriile cea mai bună actriță/cel mai bun actor.

Cu toate acestea, este de urmărit dacă pelicula va putea să doboare recordul de nominalizări la premiile Oscar. În prezent, filmele Titanic și All About Eve dețin acest record, cu 14 nominalizări. În ceea ce privește un musical, recordul este deținut de Mary Poppins, care a avut 13 nominalizări la premiile Oscar. Alte filme cu șanse mari să fie nominalizate la premiile Oscar sunt Moonlight, Manchester By The Sea și Arrival.

La categoria cea mai bună actriță, pe lângă Emma Stone, cele mai mari șanse să fie nominalizate le au actrițele Natalie Portman, pentru interpretarea lui Jackie Kennedy Onassis. La categoria cel mai bun actor, Casey Affleck (Manchester By The Sea) și Denzel Washington (Fences) sunt considerați principalii favoriți pentru a se confrunta cu Ryan Gosling. Nominalizările la premiile Oscar 2017 anunțate într-un format diferit

Anul acesta marchează o schimbare privind anunțarea nominalizărilor premiilor Oscar. The Academy of Motion Pictures Arts and Sciences (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar, a decis să renunțe la metoda sa tradiţională de anunţare a nominalizărilor la aceste trofee, realizată până acum cu public, relatează Variety.

Mai precis, în ultimele decenii, nominalizările la premiile Oscar erau anunţate în faţa unui public numeros, alcătuit din jurnalişti şi agenţi ai vedetelor de la Hollywood, care se reuneau în fiecare an, la primele ore ale unei dimineţi din luna ianuarie, în sala centrală de la Samuel Goldwyn Theatre, sediul general AMPAS, din Beverly Hills. În 2017, nominalizările vor fi anunţate pe 24 ianuarie prin intermediul unei prezentări originale AMPAS, ce va folosi un streaming live global.

Nominalizările pentru cele 24 de categorii de la premiile Oscar 2017 vor fi anunţate de artişti laureaţi şi nominalizaţi la premiile Oscar - Jennifer Hudson, Brie Larson, Emmanuel Lubezki, Jason Reitman şi Ken Watanabe -, care se vor alătura lui Cheryl Boone Isaacs, preşedinta AMPAS.
Când se decernează premiile Oscar 2017

Premiile Oscar vor fi decernate în luna februarie. Mai precis, cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Evenimentul va fi prezentat de Jimmy Kimmel.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

citysmart.ro
detectivi


DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE