Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Kevin Spacey recunoaşte că este gay, după ce Anthony Rapp l-a acuzat că i-a făcut avansuri sexuale

Postat la: 30.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Kevin Spacey a răspuns acuzaţiilor făcute de actorul Anthony Rapp, potrivit cărora vedeta serialului "House of Cards" i-a făcut avansuri sexuale în cadrul unei petreceri la care au participat în 1986, când Rapp avea vârsta de 14 ani.

Potrivit BuzzFeed News, care l-a intervievat pe Rapp, Spacey, care avea vârsta de 26 de ani atunci, "l-a invitat pe Rapp la el acasă pentru o petrecere, iar, la sfârşitul nopţii, l-a luat în braţe pe Rapp, l-a pus pe pat şi s-a urcat peste el, făcându-i avansuri sexuale". Odată ieşită la iveală această poveste, Kevin Spacey, prin intermediul site-ului de socializare Twitter, a vorbit public despre orientarea sa sexuală.

Actorul din "House of Card" a început prin a-şi manifesta public respectul şi admiraţia faţă de Anthony Rapp, ca actor. Kevin Spacey a spus că nu îşi aminteşte episodul povestit de Rapp, însă nici nu l-a negat, afirmând că este ceva ce este posibil să se fi întâmplat în urmă cu 30 de ani şi pe care îl pune pe seama alcoolului. Kevin Spacey şi-a cerut scuze pentru modul în care l-a făcut să se simtă pe Anthony Rapp.

În finalul postării, Kevin Spacey a recunoscut că a avut relaţii atât cu femei, cât şi cu bărbaţi, şi că a ales să trăiască viaţa unui homosexual. Acesta a mai afirmat că acest lucru nu a ieşit la iveală mai devreme, pentru că întotdeauna a fost foarte protectiv cu viaţa sa personală, însă această poveste despre care a vorbit Rapp l-a făcut să vrea să vorbească deschis despre el şi să îşi evalueze mai bine comportamentul.

În urma postării, actorul a fost criticat de urmăritorii săi de pe Twitter, care au afirmat că Spacey încearcă să devieze acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit către noutăţi referitoare la orientarea sa sexuală.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE