Catrinel Sandu, înșelată și de Lucian Viziru cu cea mai bună prietenă
Postat la: 31.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Sfârșit de an 2017 amar pentru Catrinel Sandu! Blonda a anunțat că ea și fostul tenismen Gabriel Trifu au luat-o pe drumuri separate. Soțul vedetei trăia în paralel cu altă femeie mai tânără.
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru fosta bebelușă care deși a fost dărâmată a luptat asiduu pentru a-și aduce soțul înapoi, mai ales că îi legau 10 ani de iubire și două fetițe superbe. După un an, Catrinel s-a resemnat și a renunțat să-și mai salveze căsnicia. Vineri, ea a anunțat despărțirea pe Facebook.
Și în trecut, viața amoroasă a lui Catrinel Sandu s-a derulat după același scenariu trist. Blonda a trăit o pasională poveste de dragoste alături de Lucian Viziru, timp de șapte ani, dar când au fost aproape să ajungă în fața altarului, cei doi au anunțat că s-au separat. Anunțul a fost făcut atunci de Lucian, care era prezentator la postul Acasă Tv.
"Deși amândurora ne pare rău și am sperat că lucrurile se vor redresa și vor fi ca înainte, din punctul meu de vedere povestea noastră a luat sfârșit și nu se mai poate repara nimic. Fără să ne dăm seama, s-a creat o distanță între noi care ne împiedică să mai fim împreună și să fie ca la început. Nu vom putea fi mai mult decât amici și prieteni foarte buni", declara cu diplomație într-un cominicat de presă, prezentatorul în 2004.
Abia în această vară, blonda a recunoscut ceea ce atunci doar se specula și anume că a fost înșelată de Lucian cu cea mai bună prietenă.
"Persoana respectivă era prietenă cu noi, dar s-a întâmplat în perioada de pauză dintre noi. Cred că depinde mult de vârstă, de tine (...) Altfel reacționezi la 20, la 30 de ani și altfel aș reacționa eu acum la 40 de ani. Eu la chestii din astea sunt foarte doamnă, nu știu de ce. Nu mă blochez, dar nu răspund cu aceeași monedă. Am avut o singură discuție cu ea... Am zis că fiecare se merită pe fiecare, cum îți așterni, așa dormi, cu Dumnezeu înainte, karma nu iartă pe nimeni și la revedere. (...) Nimeni nu pleacă pentru că îi pune cineva pistolul la cap. Vina este împărțită într-un cuplu", declara Catrinel Sandu în luna iulie, în emisiunea "Refresh by Oana Turcu".
Blonda a mai povestit că, pe vremea aceea, era atât se implicată în relație, încât îl simțea pe Lucian Viziru ca soțul ei. Cu toate acetea, vedeta nu regretă tot ceea ce s-a întâmplat între ei.
"Eu am învățat foarte mult din relațiile mele și din cea anterioară care a fost... eu la vremea respectivă spuneam că a fost ca o căsătorie, acum îmi dau seama ce înseamnă căsătorie", a mai spus Catrinel Sandu, care de atunci lăsa să se înțeleagă că s-au adunat nori negri și în mariajul ei cu Trifu.
"Nu cred ca există bărbat care sa nu se uite, dar are un stil de a se uita isteț (...) nu cred ca nu există bărbat care sa nu înșele la un moment dat. Nu neapărat pe mine. Atâta timp cât eu nu am simțit și nu am știut, jos palaria! Mai departe, nu știu... Eu am învățat un lucru un America, "Never say never" (Niciodată să nu spui niciodată), niciodată nu știi ce se poate întâmpla", a recunoscut vedeta.
Catrinel Sandu s-a mutat în America de dragul tenismenului și s-a ocupat de afaceri împreună cu el. Soții dețin mai multe terenuri de tenis şi un club pentru copii. În paralel cu creşterea celor două fetiţe, Catrinel Sandu a început să predea la un studio de balet. Acum, blonda ia în calcul varianta de a se întoarce în România.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Urs dus la spital cu targa după ce a mâncat prea multe fructe. Animalul a devenit vedetă pe internet
Un urs de 90 de kilograme a devenit vedeta pe internet dupa ce a fost dus pe targa la veterinar din cauza unor probleme ...
-
Suplimentul la modă care îți poate distruge organele: medicii se tem de efecte secundare noi, potențial mortale
Experții avertizeaza ca un supliment popular pentru sanatate ar putea avea efecte secundare periculoase, in special la p ...
-
Foste iubiri, vârcolaci și CEO miliardari. Micro-dramele cuceresc rețelele sociale, înlocuind telenovelele
Scurtmetrajele dramatice, produse in format vertical și adaptate pentru ecranele telefoanelor mobile, devin tot mai popu ...
-
Ce gândește câinele tău când te privește? Știința începe să descifreze misterul și să ne arate ce emoții simt patrupedele pentru stăpânii lor
Cand cainele te privește cu ochi mari și adorabili, ce vede, de fapt? Un prieten de nadejde, un lider al haitei sau doar ...
-
Robert Negoiță la o "tăvăleală" în grup cu puștoaice "semi-minore" și o declarație profundă: "Mie îmi plac fetele și fac dragoste cu ele." Pe bune?!
Primarul Sectorului 3 a revenit la "vechile obiceiuri", de data aceasta la Loft, pe litoral, acolo unde a petrecut de ma ...
-
Calul de 100.000 de euro al familiei Copos a murit brusc. Visul olimpic al Dariei-Maria Copos spulberat de tragedie
Daria-Maria Copos, fiica de 14 ani a omului de afaceri George Copos, a trait una dintre cele mai grele zile ale carierei ...
-
Renegată de Elon Musk, fiica fondatorului Tesla spune că nu are mulți bani și trăiește cu colegi de apartament
Fiica fondatorului Tesla, Elon Musk, a dezvaluit ca nu „are mulți bani" și locuiește cu colegi de apartament dupa ...
-
Un preot a fost bătut în plină stradă de un soț gelos. Omul bisericii riscă să-și piardă postul
Un preot dintr-un sat din județul Mureș a ajuns la spital dupa ce a fost batut de un enoriaș. Agresorul este chiar soțul ...
-
Eric Roberts, fratele Juliei Roberts, dezvăluie impresiile sale despre România: „N-am întâlnit niciodată așa ceva în viața mea"
Actorul hollywoodian Eric Roberts, fratele Juliei Roberts, a avut parte de o vizita de doar o zi in București, dar exper ...
-
10 schimbări alimentare pe care trebuie să le faci când împlinești 50 de ani, potrivit științei
Odata ce ajungi la 50 de ani, poate fi important sa faci schimbari in alimentație și in stilul de viața care sa te ajute ...
-
Codul ciudat găsit în buzunarul bărbatului din Somerton - misterul care sfidează criminalistica de peste șapte decenii
Misterul barbatului din Somerton ramane unul dintre cele mai fascinante dosare nerezolvate din istoria criminalisticii. ...
-
Un bărbat și-a înscenat propria moarte ca să scape de soție și cei trei copii pentru a fugi din țară cu o altă femeie
Un barbat și-a pus la cale o dispariție spectaculoasa: și-a rasturnat intenționat caiacul, și-a aruncat actele in apa și ...
-
Un proprietar de restaurant dezvăluie preparatul aparent „inofensiv" pe care nu ar trebui să îl comanzi niciodată. „Nu o să vezi problema, dar o vei simți după 12 ore"
O femeie care este prietena apropiata cu un proprietar de restaurant a dezvaluit ce preparate din meniu ar trebui evitat ...
-
Andi Moisescu, reacție surprinzătoare după plecarea lui Dragoș Bucur de la „Românii au talent"
La scurt timp dupa ce Dragoș Bucur și-a anunțat retragerea din juriul „Romanii au talent", primul care a reacționa ...
-
LA MAMAIA, DACĂ E JOI E... VOUĂ!
În aceasta vara stațiunea de la malul marii a oferit celor care i-au " trecut pragul " o surpriza deosebita: incep ...
-
N-o sa crezi ce usor e sa mananci zece alimente care te ajută să reduci grăsimea corporală într-o lună
Un specialist a dezvaluit care sunt cele 10 alimente care ajuta la reducerea grasimii corporale intr-o luna. Potrivit lu ...
-
S-a gasit o explicatie ca pentru tâmpiți: Sindromul Dunning Kruger - De ce analfabeții sunt mândri, tupeiști și convinși că le știu pe toate
De ce cei care nu au lecturi, nu au educație, nu au autocontrol, ba chiar dau dovada de agresivitate și ignoranța crasa, ...
-
Fraţii Tate îşi fac un buncăr de 3,9 milioane de dolari la Bucureşti. E prevăzut inclusiv cu o bară de striptease
Ron Hubbard este cel mai mare constructor de buncare subterane, oferind siguranta cumparatorilor bogati care se tem ca l ...
-
Un cimitir din Elvetia își deschide restaurant. Mortii si viii vor fi impreună intr-o experiență nemuritoare
Un restaurant promite sa uneasca memoria celor plecați cu forfota prezentului. La Berna, capitala Elveției, se va deschi ...
-
Vedetele de la Hollywood cu care Papa Leon al XIV-lea este rudă. Conexiuni incredibile dezvăluite de o anchetă
O ancheta coordonata de istoricul Henry Louis Gates Jr., gazda emisiunii „Find Your Roots" de pe PBS, in colaborar ...
-
Scandal la poarta lui Elon Musk: Mama unuia dintre numerosii copii ai miliardarului planetei acuză că e falită și va fi evacuată din casă
Ashley St. Clair, mama unuia dintre cei 14 copii ai lui Elon Musk, a declarat ca este falita și urmeaza sa fie evacuata ...
-
Ce meserie are Alexandrei Ceaușescu, unica nepoată a lui Nicolae Ceaușescu. Fiica lui Valentin are 26 de ani si e plină de bani
Alexandra Ceaușescu, fiica lui Valentin Ceaușescu, traiește o viața departe de atenția publica, in ciuda numelui pe care ...
-
O femeie a făcut senzație la fotografia din arest, după ce s-a răzbunat pe fostul iubit - povestea 'dulcii' răzbunări
O femeie din Kentucky a distrus mașina fostului ei iubit punand sare in rezervorul de benzina și umpland sistemul de aer ...
-
Nicușor Dan, surprins la o nuntă cu ștaif. Cu cine a ieșit pe ringul de dans președintele României
Vacanța lui Nicușor Dan a inceput cu participarea la diverse manifestații culturale, a continuat cu drumeții și activita ...
-
Unei femei agresate sexual în timpul unui zbor din Qatar către Londra i s-a refuzat despăgubirea deoarece avionul nu era înregistrat în Marea Britanie
O femeie care a fost agresata sexual in timp ce dormea intr-un avion cu destinația Londra contesta regulile guvernului b ...
-
Hong Kong va folosi câini-roboți pentru combaterea țânțarilor
Autoritațile din Hong Kong pregatesc o soluție inovatoare pentru a limita raspandirea virusului Chikungunya, transmis de ...
-
Fiica lui Ioniță de la Clejani și-a prins partenerul cu amanta: De aici a pornit un mega scandal!
Scandal monstru in familia lautarilor de la Clejani! Cunoscuți pentru pasiunea cu care iși traiesc relațiile amoroase, r ...
-
Prima judecătoare transgender din istoria Marii Britanii dă țara în judecată la CEDO: Scandalul pleacă de la interdicții
Proces neobișnuit intentat de prima judecatoare transgender din Marea Britanie. Victoria McCloud a depus o plangere la C ...
-
Nu mai știe ce să facă s-o bage lumea-n seamă: Loredana Groza călare pe un taur mecanic
Loredana Groza incearca din nou sa atraga atenția printr-o apariție asa-zis "plina de senzualitate", de data aceasta la ...
-
Actriță exorcizată de un șaman la ordinul agentiei sale de impresariat pentru a scoate răul depresiei din ea
Zhao Lusi este o actrița chineza foarte cunoscuta care a declarat ca a fost supusa unei exorcizari organizate de agenția ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu